Duminica 22 Decembrie

Andrea Mandorlini, devastat după ”U” Cluj - CFR Cluj 1-1: „Nu am fost CFR, nu am arătat cum trebuie”


„U” Cluj și CFR au remizat în derby-ul orașului, scor 1-1, în etapa a doua din grupele Cupei României.

La finalul partidei, Andrea Mandorlini a vorbit despre partida de la Cluj, iar antrenorul italian a scos în evidență jocul șters al băieților săi din prima parte a meciului.

„În prima repriză nu am jucat deloc bine, am avut multe greșeli. Nu ne așteptam nici noi, dar cred că nici ei. Din păcate, câteodată așa este fotbalul. În repriza a doua am arătat mai bine, am avut câteva ocazii de a închide meciul, însă puțin, doar 45 de minute. În prima repriză nu am fost CFR, pentru că nu am arătat cum trebuie.

Dulce nu a fost discursul, dar nici unul dur. E destul de dificil când nu ești în meci. În a doua repriză au intrat jucători mai proaspeți și s-a schimbat puțin modul de joc și am avut câteva situații importante. Din păcate nu am arătat precum în ultimul meci cu Farul. Ca și o concluzie, n-am pierdut, e egal și ne pregătim pentru următoarele meciuri.

Dani (n.r.-Bîrligea) a reușit să marcheze, am mai avut ocazii și prin Mogoș. Trebuie să facem mai bine, să câștigăm, dar cred că rezultatul este unul echitabil. Ei au condus cu 1-0 în prima repriză, dar am reușit să câștigăm și puteam face chiar mai mult”, a declarat Mandorlini.

Ambele echipe au câte patru puncte și vor lupta pentru calificarea în sferturile de finală ale competiției.

„Știm sigur că va fi un meci important și pentru noi și pentru ei (n.r.-Rapid). Vom vedea atunci. Noi trebuie să pregătim foarte bine meciul de luni. Am fost mulțumit după meciul cu Farul, astăzi mai puțin. Cumva, acest rezultat dă continuitate, nu am pierdut”, a concluzionat antrenorul italian.

Comentarii Facebook