Sambata 28 Decembrie

Arbitrul clujean Horaţiu Feşnic a fost desemnat la centrul unei partide din Europa League. Ce meci va conduce


Clujeanul Horațiu Feșnic va arbitra meciul dintre formația olandeză AZ Alkmaar şi echipa turcă Galatasaray Istanbul. Acesta va avea loc joi, de la ora 19:45, în Olanda, în cadrul etapei a cincea a competiției de fotbal Europa League. 

Arbitri asistenţi au fost nominalizaţi Valentin Avram şi Alexandru Cerei, iar al patrulea oficial a fost desemnat Szabolcs Kovacs.

Arbitru video va fi Cătălin Popa, iar arbitri asistent video a fost delegat Sebastian Colţescu.

Galatasaray ocupă locul al treilea, după patru etape, cu 10 puncte, iar AZ se află pe 17, cu 6 puncte.

Alţi doi arbitri români au fost delegaţi săptămâna aceasta la meciuri din cupele europene, ambii în Liga Campionilor. Astfel, Istvan Kovacs va arbitra meciul dintre Bayern Munchen şi Paris Saint-Germain, care se va juca pe Allianz Arena din Munchen, marţi, de la ora 22:00. Arbitri asistenţi vor fi Mihai Marica şi Ferencz Tunyogi, iar al patrulea oficial a fost nominalizat Florin Andrei. Arbitru video va fi olandezul Pol van Boekel, iar arbitru asistent video a fost desemnat Cătălin Popa.

Radu Petrescu va conduce meciul dintre Manchester City şi Feyenoord, tot marţi, de la ora 22:00, pe Etihad Stadium. Radu Ghinguleac şi Mircea Mihail Grigoriu vor fi arbitri asistenţi, iar al patrulea oficial a fost desemnat Marcel Bîrsan. Arbitru video va fi germanul Bastian Dankert, iar arbitru asistent video a fost delegat elveţianul Fedayi San.


Comentarii Facebook