Boc îi amenință pe administratorii echipei ”U” Cluj: Le luăm brandul dacă nu rezolvă problema financiară


Situația financiară a Universității Cluj este tot mai proastă, iar din acest motiv mulți jucători au refuzat să mai vină la antrenamente, ei fiind apoi trimiși la echipa de juniori.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, îi avertizează acum pe administratorii clubului de fotbal că le va retrage palmaresul și brandul dacă nu vor rezolva problema până în vară.

Acesta a precizat că se gândește chiar la o construcție nouă, cu alți membri fondatori și asociați.

Ne gândim și la această solutie radicală pe care nu mi-o doresc, dar care nu e de ignorat: să retragem palmaresul și brandul și să pornim cu o construcție nouă, cu o echipă nouă, cu alți asociați. Până la finele sezonului competițional sperăm să avem o strategie pentru Universitatea”, a declarat Emil Boc la Napoca FM.

Momentan, primarul, alături de liderii Consiliului Local, a semant o scrisoare petru a-i aduce la discuțșii pe responsabilii din București.

Toți liderii consilierilor locali si primarul am semnat o hârtie prin care am cerut administratorului de la București să vină la Cluj și să prezinte o situație exactă a stării financiare a clubului și a modalităților prin care are de gând să rezolve problemele de la club. Problema este că fiind o societate privată, cu datorii, nimeni nu vrea să vină și să preia datoriile făcute de alții”, a mai spus edilul.

Comentarii Facebook