Duminica 22 Decembrie

Boc, optimist după ce Universitatea a pierdut categoric derby-ul Clujului: „Trebuie să vedem și partea plină a paharului”


Emil Boc a comentat înfrângerea suferită de Universitatea Cluj în derby-ul Clujului. Amintim că „studenții” a fost dominați în totalitate de „feroviari” la partida care a avut loc luni seara în Gruia. CFR Cluj n-a avut nicio problemă cu rivala locală „U” Cluj. S-a impus cu 4-0 în ultima etapă din sezonul regulat, după un meci în care trupa lui Dan Petrescu a primit trei penalty-uri pentru trei hențuri.

Chiar dacă rezultatul l-a dezamăgit, edilul a lăudat atmosfera din tribune.

Trebuie să vedem și partea plină a paharului. Am avut un spectacol extraordinar în tribune. Felicitări ambelor galerii! Cea a Universității a fost absolut impecabilă și prin număr și prin atmosferă. Felicitări CFR-ului, au fost mai buni!

Viața merge înainte. S-au mai văzut asemenea rezultate și la case mai mari. Când joci prost pierzi, important e să faci puncte când joci bine. Nu e sfârșitul lumii.

Și în viață prinzi zile mai bune și zile mai proaste. Am avut o zi nefastă, parcă eram la volei sau la handbal. CFR a fost mai bună. Trebuie să apreciem că a fost un spectacol al Clujului", a declarat Boc la Napoca Live.

Comentarii Facebook