Duminica 22 Decembrie

Boc s-a luat de arbitri care au avantajat CFR Cluj: ”U Cluj a dominat meciul. Al doilea penalty nu a existat”


Primarul Emil Boc a criticat arbitrajul de la meciul U Cluj - CFR Cluj, spunând că echipa campioană nu avea nevoie de avantaje.

Universitatea a dominat din toate punctele de vedere. Îi felicit și pe Neagoe l-am felicitat imediat după joc. Să nu uităm de unde am venit și unde suntem. Jucăm de la egal la egal cu FCSB, Craiova sau CFR.

Vorbind de partea negativă, CFR nu avea nevoie de cadouri, a spus-o și Neagoe. Al doilea penalty nu a existat. M-am uitat până la 4 dimineața pe toate reluările, nu a existat. Ce a deranjat a fost că nu a mers să verifice o fază atât de controversată. De aceea avem VAR pentru a elimina greșelile.

Nu aveai cum să vezi, era un jucător în față. Nu există contact între piciorul celui de la U Cluj și al celui de la CFR. A fost o greșeală flagrantă de arbitraj, dar și de atitudine. Totuși, trebuie să mergem mai departe, avem meci luni cu FCSB și trebuie să ducem mai departe steagul Universității Cluj”, a declarat Emil Boc la Napoca Live.

Primarul Emil Boc a felicitat atmosfera de pe Cluj Arena. 

Trebuie să vedem lucrurile bune. Am avut cea mai mare prezență din Liga 1 la un meci. Bravo clujenilor pentru faptul că v-ați susținut echipele favorite! Cu mici excepții, atmosfera a fost superbă.

Trebuie felicitați suporterii Universității care și-au susținut echipa indiferent de rezultat, asta arată fair-play.

Îi felicit și pe cei de la CFR pentru ca și-au susținut favoriții din teren. Consider că am trecut testul maturității fotbalistice. Chiar dacă unii suntem în alb-negru și alții în vișiniu, toți suntem clujeni”, a explicat primarul.

Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Comentarii Facebook