Duminica 22 Decembrie

Brașovenii acuză arbitrajul din meciul cu "U" Cluj: "Mie mi-e rușine de ce a făcut acest om și eu nu-l consider arbitru"


Managerul echipei Corona Brașov, Nae Manea, l-a atacat dur pe artitrul Marcel Bîrsan, în urma partidei cu ”U” Cluj, încheiată cu scorul de 3-2 pentru ”șepcile roșii”, despre care spune că a arbitrat în favoarea clujenilor.

Jerry Gane are dreptate. Acest arbitru, Bîrsan, îl poate lăsa fără serviciu pe Gane, la cum a arbitrat. Echipa și-a creat ocazii, a jucat. Nu e victoria lui U Cluj, ci victoria lui Bîrsan. Un arbitru care m-a bătut și pe mine, când am fost antrenor la Chiajna. A început să dea cartonașe, să dea lovituri libere numai pentru ei. Ne pusesem mari speranțe în acest joc. Dacă am fi câștigat azi, erau șase puncte între noi. Echipa a jucat, nu am ce să spun, dar nici să vină un arbitru să-și bată joc de tine. Suntem o echipă mică, pe ultimul loc, dar am venit să jucăm, să muncim. E păcat să pierdem așa. Pentru mine, acest arbitru, Bîrsan, este zero, e penibil. Nici nu știu cine a fost observator. Nu știam nici cine e arbitru. Bănuiesc că dacă a fost un observator care a arbitrat la viața lui, trebuie să ia măsurile care se impun. Dacă a fost observator Nicu Grigorescu, nu cred că mai trebuie să comentez eu. Cum să dai trei minute de prelungiri, când ăla a stat pe jos cinci minute?”, a declarat Manea la DigiSport.

Manea nu mai speră la salvarea de la retrogradare, mai ales luând în considerare adversarii din următoarele partide.

Mie mi-e rușine de ce a făcut acest om și eu nu-l consider arbitru. O să i-o spun și în față. Bineînțeles că ne-am adâncit mai mult acum. Dacă am fi câștigat aici, cu U Cluj, mai speram, deși era foarte greu. Mai avem două etape, foarte grele, cu Pandurii și Petrolul. După aceea vin cele două etape din retur, dacă se mai joacă. Acum, lucrurile nu mai sunt prea roz, nici pentru noi, nici pentru clujeni, chiar dacă au câștigat”, a mai spus Nae Manea.

Comentarii Facebook