Duminica 22 Decembrie

Bute l-a învins pe Gracev:”Mi-am recăpătat încrederea”



Lucian Bute l-a învins pe rusul Denis Gracev, în primul meci disputat de la înfrângerea suferită în fața lui Carl Froch.Românul a fost declarat învingător de către arbitrii după 12 runde.

Conform deciziei celor trei arbitri judecători, BUTE s-a impus cu 115-113, 118-110 şi 116-112.

Sunt foarte, foarte fericit. A fost un meci destul de greu, un adversar puternic, agresiv, a lovit cu ambele braţe. Per ansamblu am controlat lupta, a fost o victorie muncită, frumosă. După înfrângerea cu Carl Froch, pot sune că Lucian Bute a revenit în ring. Dacă pierdeam acest meci, era foarte greu să mă ridic. După această victorie frumoasă, sunt fericit. Mi-am recăpătat încrederea, aveam nevoie de un meci de 12 reprize. Îmi doresc revanşa cu Froch, mai ales că nu a fost Lucian Bute la Nottingham. Am arătat că pot să şi primesc lovituri dure, dar am reuşit să revin în meci”, a declarat Bute la Money.ro.

Nu am impresia că am pierdut acest meci. Poate am pierdut 3 sau 4 reprize. Ştiam că nu pot câştiga aici dacă nu reuşesc un KO. Acum ştiu că mă pot bate cu oricine, oricând. Bute nu mi-a pus probleme şi mi-ar plăcea să fie un meci revanşă. Meciul cu Sillahk a fost mai greu”, a declarat Gracev.


Lucian Bute a suferit prima înfrângere la profesionişti pe 26 mai, contra britanicului Carl Froch, prin KO în repriza a cincea, el pierzând centura IBF.


Comentarii Facebook