Duminica 22 Decembrie

Campionatul Național de Atletism are loc pe Cluj Arena


Cluj Arena găzduiește începând de vineri, 4 iunie a.c., Campionatul Național de Seniori și Seniori U23 - etapa finală, competiție organizată de Federația Română de Atletism. 

Timp de două zile, peste 350 de sportivi din toate colțurile țării se vor întrece pentru un loc pe podium, la finalul competiției. Printre acești atleți de excepție se numără și două sportive calificate la Jocurile Olimpice ce vor avea loc în acest an la Tokyo, respectiv Florentina Marincu Iușco și Alina Rotaru Kottmann.

Cei 212 băieți și cele 142 de fete participante la competiție se vor întrece în diferite probe constând în sărituri, garduri, obstacole, înălțime, prăjină, lungime, triplusalt, greutate, disc, ciocan și suliță. Probele de 3.000 m masculin/feminin și 5.000 m feminin nu fac parte din Campionatul Național, acestea reprezentând doar curse de selecție pentru Campionatul European pe Echipe.

Accesul spectatorilor la eveniment va fi permis, conform HG nr. 531/2021, cu modificările și completările ulterioare, în limita a 25% din capacitatea stadionului, pentru: persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii.

Comentarii Facebook