Duminica 22 Decembrie

Căpitanul României, ardeleanul Nicolae Stanciu, vorbește despre meciul împotriva Belgiei: „Știam că trebuie să suferim”


Sâmbătă seară, România a pierdut meciul contra Belgiei la Euro 2024. Căpitanul echipei, ardeleanul Nicolae Stanciu, a explicat unde „s-a rupt meciul”. 

Aseară, belgienii ar fi putut să închidă meciul cu 3-0, dar golul marcat de Lukaku a fost anulat de sistemul VAR pentru offside. 

Primul gol a venit în minutul 2, printr-o reușită a lui Tielemans, fiind cel mai rapid gol marcat de Belgia la un turneu final.

După meci, căpitanul României, fotbalistul din Alba Iulia, Nicolae Stanciu a făcut o serie de declarații și a explicat unde „s-a rupt meciul”. 

Am avut și noi șansele noastre, dar nu a intrat mingea. Știam că trebuie să suferim. Am suferit, puteam să închidem calificarea din acest meci, dar totuși am jucat cu un adversar puternic.

Cred că, dacă egalam la ocaziile avute, poate alta era soarta meciului. Sunt mândru de toți colegii, de cum am luptat. Așteptăm meciul cu Slovacia și sperăm să rezolvăm calificarea.

Am încercat să forțăm și în prima repriză, dar a venit golul în minutul 2 și ne-a dat peste cap. Nu e ușor să revii când iei gol în minutul 2, sper să sărbătorim calificarea după meciul cu Slovacia”, a declarat Nicolae Stanciu, la Pro TV.

Comentarii Facebook