Duminica 22 Decembrie

Care este situația lui Andrea Mandorlini la CFR Cluj? Nelu Varga a spus în direct dacă antrenorul pleacă sau nu


CFR Cluj a câștigat meciul cu Farul Constanța, dar urmează meciul cu U Cluj, de joi, 2 noiembrie. Viața antrenorului Andrea Mandorlini nu este deloc ușoară, pentru că patronul vrea rezultate și a spus că italianul e în pericol dacă acestea nu apar.

Chiar dacă au apărut informații că Nelu Varga i-a dat un ultimatum lui Andrea Mandorlini înaintea meciului cu Farul Constanța, milionarul care o finanțează pe fosta campioană a României a ținut să lămurească situația.

Nu este adevărat că s-a dat vreun ultimatum sau ceva de genul ăsta. Am vorbit cu echipa, e adevărat, dar ca s-o încurajez, să le transmit că aștept de la ei, să-și arate cu adevărat valoarea. Pentru că avem cel mai bun lot și ar trebui să fim pe locul 1. Mie mi s-a părut că discuția noastră a fost una bună, iar la meci s-au văzut multe lucruri pozitive”, a declarat Nelu Varga pentru Digi Sport.

Sunt foarte mulțumit. E cel mai bun meci de când sunt aici. Echipa era în meci, chiar dacă era condusă. Au făcut exact ceea ce am pregătit. Îmi pare rău pentru Jefte, însă se doream mai multă forță. El e un băiat sensibil și își dorea să marcheze. Chiar a avut ocazii. M-am bucurat pentru golurile lui Karlo. Și golul trei a fost tot al lui. Am reușit și am avut voință să câștigăm.

Ne doream să fim mai agresivi și să avem mai mult mingea. Azi am pregătit și am jucat cum trebuia. E frumos pentru un antrenor să vadă că jucătorii respectă ce li se spune. Suntem mulțumiți pentru că am avut multe ocazii să ne apropiem de locul 1. Farul e o echipă importantă și ne bucurăm că am învins-o”, a declarat Andrea Mandorlini, la finalul meciului, scrie prosport.ro.

Comentarii Facebook