Ce a spus Neluțu Varga despre revenirea lui Dan Petrescu: ”Negocierile au durat foarte puțin”


Dan Petrescu este noul antrenor al CFR Cluj, iar patronul echipei, Neluțu Varga, a spus că este foarte fericit de acest transfer.

Am bătut palma cu Dan Petrescu! Negocierile au durat foarte puțin, ne leagă și o relație specială, de respect și de prietenie. Dan Petrescu a semnat deja un contract pe trei ani cu CFR Cluj, dar începând din vară. Vrea să se mai odihnească. În perioada aceasta nu a dorit să preia echipa.

Acum vrem să creionăm o strategie care să ne ajute să fim campioni în sezonul viitor. Suntem foarte, foarte fericiți că «antrenorul titlu» s-a întors acasă, adică aici, la Cluj, și suntem siguri că o să avem aceleași performanțe pe care le-am avut întotdeauna cu acest tehnician formidabil. Da, pot să vă confirm oficial, Dan Petrescu este la CFR Cluj din vară”, a declarat patronul lui CFR Cluj, conform fanatik.ro.

Comentarii Facebook