Ce riscă Berto, jucătorul de la “U” Cluj, testat pozitiv la un control antidoping. Președinte ANAD: ,,Dacă sportivul și-a asumat, este strict problema lui”
Președintele Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD), Ștefan Rohnean, a vorbit despre cazul jucătorului Hildeberto Pereira, depistat pozitiv cu Furosemid în cadrul unui control de rutină. Atacantul de la “U” Cluj și-a reziliat contractul în urma acestei descoperiri.
ANAD urmează să determine gradul de vinovăție al jucătorului în funcție de rezultatul probei B, dacă aceasta va fi solicitată.
Președintele ANAD a subliniat importanța analizei detaliate pentru a înțelege contextul contaminării și responsabilitatea jucătorului. Cazul rămâne deschis până la confirmarea oficială a probei B sau decizia de renunțare, după care se vor urma procedurile pentru stabilirea pedepsei finale, a spus acesta.
„Mă surprinde că a ajuns deja la dumneavoastră și că astfel de cazuri apar în presă înainte de a fi definitive. Sunt suplimente care pot fi contaminate și, când vorbim de furosemid, am mai avut un caz al unei atlete (n.r. – Florentina Iușco, înainte de JO 2024), a mai fost și celebrul caz al Simonei Halep, dați-mi voie să nu vă răspund la toate întrebările astăzi pentru că trebuie să vedem unde va duce cazul, dacă vorbim de un supliment contaminat sau dacă vorbim pur și simplu de un altfel de caz.
Pedeapsa poate să fie începând de la mustrare, depinde foarte mult de unde a plecat contaminarea, dacă sportivul și-a luat toate măsurile de precauție și, în cazul în care contaminarea a fost fără o culpă a sportivului, sigur că poate fi redusă până la mustrare. În rest, de la mustrare până la 2 ani, decizia din partea Comisiei de Audiere poate fi oricare. 2 ani ar fi cel mai mult, dar vorbim ipotetic și nu pot să vă confirm nimic despre sportivul de la Cluj.
După cum știți, există posibilitatea ca sportivul să ceară proba B și după ce se finalizează analiza probei B urmează să se confirme că există un caz de dopaj. dacă sportivul renunță la proba B, atunci da, putem să considerăm că avem un caz pozitiv și atunci încep celelalte proceduri, care privesc gradul de vinovăție. Dacă gradul de vinovăție este unul scăzut, poate să ducă la o reducere substanțială a sancțiunii.
Dacă sportivul și-a asumat și v-a informat, este strict problema lui. Noi, până nu avem un caz cert, nu putem comunica în presă. În momentul în care nu va exista o altă opțiune, vom informa și vom ieși cu un comunicat de presă”, a spus Ștefan Rohnean pentru iAMsport.ro.
4 Comentarii
VORBEȘTE INVIDIA EU AM LUAT KEROSEN SĂ VEDETI CE O SĂ ALERG PE LÎNGĂ FCBS
EU AM CREZUT CĂ E FUNGICID CĂ VIN ANIMALELE ALEA MICI LA BANANE FURNICILE
FRUSTRAȚII O ECHIPĂ DE CIUMPALACI CARE A UMBLAT 105 ANI NUMAI CU MATRAPAZLÎCURI VÎNZĂRI DE MECIURI VALIZE DROGURI ACUM AR TREBUI GOLURILE PE CARE LEA ÎNSCRIS GORILU ANULATE
o echipa de drogati