Ce salariu URIAȘ va încasa Culio la CFR Cluj. Dan Petrescu: Sperăm să mai poată...


Mijlocaşul Emmanuel Culio (38 de ani) este noua vedetă a CFR Cluj și este tratat de toată lumea ca atare.

Emmanuel Culio va lua un salariu de 20.000 de euro pe lună la CFR Cluj, fiind printre cei mai bine plătiți jucători, beneficiind și de susținerea totală a lui Dan Petrescu. 

”Bursucul” a cerut puține lucruri pentru a reveni în Gruia: salariu de 50.000 de euro pentru el, revenirea lui Culio și libertate în transferuri.

În ultimul an cu mine, Culio era un jucător fantastic, dar și un fel de antrenor secund. El chiar a zis mereu că vrea să fie secundul meu. Chiar dacă sunt meciuri în care nu joacă, are spiritul ăla de argentinian.

Cunoaște clubul pe de rost, sigur va da 150%. Sperăm să mai poată, toată lumea se miră, inclusiv eu: va mai fi Culio ăla pe care îl știm?

De mai mult timp mă sună să vină înapoi. Mi-a zis, Mister am rezolvat problema pe care o aveam de rezolvat şi pot să vin, pot să joc. El nu m-a minţit niciodată, sunt convins că poate”, a spus Dan Petrescu la Digi Sport Special.

Culio a oferit declarații emoționante după ce a revenit la CFR Cluj

Emmanuel Culio a spus că ține mult la Cluj și la România.

Sunt fericit că m-am întors acasă. Pentru mine de când am plecat de aici a fost un an şi jumătate foarte, foarte greu în plan personal. Dar m-am întors acasă. Eu nu ţin doar cu CFR, eu ţin cu România. Aici am dat totul, aici a apărut Culio fotbalistul. Familia mea a fost mereu fericită aici, iar pentru mine asta înseamnă totul.

Eu vreau să câştig tot timpul, iar la CFR se doreşte mereu campionatul. Vreau să muncesc pentru echipă, pentru club. Aici nu există locul 2, tot timpul trebuie să fii campion. Spiritul nostru este de învingători. Nouă nu ne place nici măcar egalul, tot timpul vrem să câştigăm. Mie îmi place presiunea. Dacă nu am presiune nu mă simt bine. CFR mi-a dat totul, mi-a dat viaţa de fotbalist", a spus mijlocaşul argentinian, într-un interviu pe site-ul clubului.

Comentarii Facebook