Miercuri 25 Decembrie

Cea mai mare provocare pe zăpadă din România: Trei campioni la schi, mountain bike și raliu se vor întrece pe pârtie, fiecare cu ''armele'' lui


Winter Tour aduce cea mai provocatoare competiție pe zăpadă organizată vreodată în România: Winter Tour Challenge! Trei campioni de top se vor întrece pe o pârtie, în 6 martie 2022, la finalul ediției nouă a compețiției. 

Simone Tempestini, campion la raliu, Ania Caill, campioană la schi alpin, și Mihai Anițan, campion la mountainbike enduro și downhill, vor ieși din zona de confort și își vor testa abilitățile într-o cursă contratimp, cu elemente surpriză și sărituri spectaculoase. Cei trei vor concura pe o pârtie unul împotriva celuilalt, unul va fi echipat cu skiuri, unul cu o bicicletă electrică, iar celălalt cu o mașină de raliuri. 

Este un proiect pe care l-am visat de câțiva ani și care, în sfârșit, se materializează.Va fi un concurs pe zăpadă între trei mari campioni care au răspuns imediat pozitiv chemării noastre. Vom avea trei zile interesante. Prima zi cu ședințe tehnice, a doua zi cu antrenamente, iar ultima zi, cea de duminică, cu competiția propriu-zisă. Vom face un start în sincron, care este un start mai mult de show, după care vom trece la proba individuală care constă în două coborâri pentru fiecare concurent, cronometrate cu sistem profesional de cronometraj”, declară Tiberiu Pop, organizator.

 Ce este competiția Winter Tour

Winter Tour este cel mai vechi eveniment de iarnă din România, ajuns anul acesta la cea de-a noua ediție. S-a născut din dorința unor pasionați de munte de a promova pârtiile din România și de a aduce oamenii mai aproape de sporturile de iarnă și de natură. A devenit repede un eveniment de anvergură pe pârtiile de schi, marcând parteneriate cu cele mai frumoase stațiuni de iarnă din țară. An de an, în fiecare weekend, din ianuarie până în martie, gașca Winter Tour se află pe o altă pârtie din România, cu jocuri de iarnă  și distracție. Anul acesta, caravana Winter Tour a inclus nouă locații, urmând să adauge în calendarul oficial un weekend bonus, pe noua pârtie olimpică Borșa, unde va avea loc Winter Tour Carnaval. Winter Tour Challenge va avea loc duminică, 6 martie, pe pârtia Borlova 2.

Cine sunt cei trei participanți 

Wintertour Challenge.jpeg

Ania Caill are 26 ani și este cea mai bine clasată schioare din România în clasamentul mondial. Ocupă momentan locul 111 în lume la schi alpin. Ania participă la probele de viteză. În total, are la activ 35 de starturi în Cupa Mondială de Schi Alpin și 46 de starturi în Cupa Europei.

Mi s-a părut super interesantă provocarea celor de la Winter Tour. Știu că de nouă ani ei promovează sporturile de iarnă în România. De-abia aștept să mă confrunt cu o bicicletă și o mașină pe zăpadă, conduse de campioni la enduro și rally. Voi veni la Muntele Mic direct de la ultima etapă de Cupă Mondială de coborâre de la Crans- Montana, să le arăt baietilor ce viteză poate prinde o fată pe schiuri de coborâre”, spune Ania Caill. 

Simone Tempestini are 27 ani și este de șase ori campion național la raliuri. Primul titlu l-a obținut în 2015, la vârsta de 21 de ani. În 2016, a fost campion mondial la juniori și câștigător al Trofeului European de Raliuri (TER), iar în 2018 a devenit campion european la categoria RGT.

Îmi place foarte mult iarna. Eu schiez de mic, iar cu mașina îmi place foarte mult să concurez pe zăpadă. Aderența pe care o ai la dispoziție e scăzută, iar eu mă simt și mai în largul meu în astfel de condiții. Când aderența e mai mică este și mai plăcut să controlez mașina prin derapaj. Mi se pare o provocare interesantă, ador zăpada și abia aștept să văd ce va ieși”, declară pilotul Simone Tempestini.

Mihai Anițan are 22 ani și a fost de trei ori campion național la mountain bike enduro (2017- 2019). Anul trecut, el a participat la Enduro World Series, cea mai importantă competiție de profil din lume, și este momentan pe locul 112 în topul celor mai buni sportivi. 

Este o adevărată provocare pentru mine! Cu siguranță este ceva nou, voi ieși din zona de confort și voi pune pentru prima dată roțile de pe pământ pe zăpadă. Am zis imediat DA provocării lansate de cei de la Winter Tour și voi veni la Muntele Mic special pentru această competiție, din Spania, unde sunt în cantonament. Sunt foarte entuziasmat și aștept cu nerăbdare challenge-ul”, a spus Mihai Anițan, campionul mountain bike.


Comentarii Facebook