Duminica 22 Decembrie

Cele mai scumpe echipe de la Euro au fost și cele mai plictisitoare. Un fan a adormit pe stadion: „A fost mult huiduit și asta m-a trezit”


Peste 2,70 de bilioane de euro costă jucătorii naționalelor din Anglia și Franța, combinate. Fiind cele mai bine cotate grupări de la Euro 2024, orice performanță mai slabă decât câștigarea trofeului din marea finală de pe Olympiastadion din Berlin, în 14 iulie, este de neconceput, atât pentru jucători, cât și pentru fani. 

Din nefericire pentru fanii fotbalului, după cele trei meciuri jucate în grupe, pentru calificarea în fazele eliminatorii, putem considera că două dintre cele mai interesante echipe de la Euro, au arătat cele mai puține lucruri. 

Anglia și-a adormit fanii la propriu 

O victorie și două egaluri este bilanțul avut de Anglia la sfârșitul grupelor. Formația antrenorului Gareth Southgate a obținut calificarea în ,,optimi” însă riscurile au fost mari.

Aceștia au reușit să marcheze doar două goluri, după fiecare reușită preferând să se retragă în apărare și să aștepte. Acest stil de joc foarte liniștit al englezilor i-a enervat pe fani care doreau să vadă mai multă acțiune pe teren.

„A fost un meci foarte plictisitor, nu se întâmpla mare lucru și credeam că mai bine adormeam,” a declarat Hahn pentru MailOnline.

„La final a fost mult huiduit și asta m-a trezit. De fapt, visam frumos că Anglia câștigă turneul, dar m-am trezit la coșmarul performanței Angliei.”

Franța nu a marcat nici măcar un gol din acțiune

Franța, finalista Campionatului Mondial din 2022 se pare că nu se regăsește sau că a rămas cu mintea în Qatar, la ratarea lui Kolo Muani, care putea să le aducă acasă cel mai râvnit trofeu din istoria fotbalului mondial.

Cu toate că au avansat mai departe cu 4 puncte, francezii au reușit o contraperformanță. Gruparea condusă de Didier Deschamps nu a reușit să marcheze nici măcar un gol dintr-o fază legată prin pase, centrări sau orice.

Singura reușită a Franței a fost un penalty transformat de către Kylian Mbappé, în meciul terminat la egalitate cu Polonia. Victoria de trei puncte a venit contra Austriei, după ce austriacul Maximilian Wober, a înscris în propria poartă.

Așadar, Franța și Anglia au reușit să treacă în următoarea fază a Euro 2024 fără să aibă un joc convingător sau spectaculos. 


Comentarii Facebook