Miercuri 18 Decembrie

CFR Cluj a bătut palma cu noul antrenor! Oficial din cadrul clubului: „Ne-am înțeles de principiu”


CFR Cluj a anunțat joi despărțirea de antrenorul Dan Petrescu (55 de ani), care mai avea un an de contract cu fosta campioană a României. Potrivit unui oficial din cadrul clubului Andrea Mandorlini (62 de ani) revine la CFR Cluj. Negocierile cu Cristiano Bergodi (58) ajunseseră într-un punct avansat, dar au intrat în impas în cele din urmă.

Dan Petrescu și Ioan Varga au ajuns la o înțelegere în ciuda faptului că în contractul tehnicianului cu CFR Cluj era stipulată o clauză conform căreia dacă o parte dorește să rupă unilateral acordul trebuie să plătească 400.000 de euro. Acum, antrenorul nu va achita niciun ban.

În pole-position pentru a-i lua locul „Bursucului” era Cristiano Bergodi, liber de contract după despărțirea de Sepsi, dar tratativele dintre cele două părți au intrat în impas, scrie GSP.

În loc de Bergodi, CFR Cluj îl va angaja pe Andrea Mandorlini, italianul care a mai pregătit echipa din Gruia între noiembrie 2009 și septembrie 2010, perioadă în care proprietarul clubului era Arpad Paszkany.

Din informațiile GSP.ro, Mandorlini va ajunge în weekend la Cluj-Napoca, urmând să semneze contractul. Cele două părți au ajuns la un acord verbal, iar în aceste momente oficialii clubului se ocupă de redactarea înțelegerii.

Ne-am înțeles de principiu cu el, urmează să stabilim detaliile finale. Orele care urmează sunt decisive”, a transmis un oficial din cadrul clubului.

andrea.jpeg

Comentarii Facebook