CFR Cluj cere depunctarea FCSB. Becali a luat foc

 

CFR Cluj vrea ca FCSB să fie depunctată, în urma deselor atacuri venite din partea vicecampionilor, depunând un memoriu la Comisia de Disciplină.

 

Conform DigiSport, clujenii au depus un memoriu pentru sancţionarea FCSB-ului. Clubul din Gruia a făcut referire la atacurile venite din partea FCSB, dar şi la apelul venit pe ruta Becali-Petrescu.

 

În articolul 52, punctul 5 din Regulamentul Disciplinar, legat de ”Comportarea jignitoare, calomnioasă şi declaraţii care afectează imaginea fotbalului”, se precizează că astfel de abateri ar putea duce până la suspendări între 6 şi 12 luni pentru oficiali şi penalităţi sportive de la 5.000 la 300.000 de lei; În plus, ”clubul de care aparţine această persoană va fi sancţionat cu scăderea a 3 puncte din cele obţinute în campionatul în care participă echipa de categorie superioară”.

 

Cu CFR... Păi cu CFR să se dea lumea la o parte, că e Dan Petrescu acolo! El înjură pe toată lumea de familie pe acolo! Când nu primeşte penalty la mişto, zice că a venit în România pentru că el e mare: <Eu sunt Dan Petrescu, bă, eu vă înjur de morţi şi de familie şi trebuie să acceptaţi. El înjura de morţi şi de familie, dar pe el să nu-l elimine, că el e Dan Petrescu! Aşa cum îi înjură pe jucători, să-i înjure şi pe arbitri, că sunt ai lui. Ia pleacă, bă, Dan Petrescu din România, dacă nu îţi convine! Înjuri tu pe toată lumea! Nu s-a mai pomenit un om atât de obraznic”, este una dintre declaraţiile depuse de clujeni la dosar.

 

E ordin de zi, de la Orban (n.r. Viktor Orban, premierul Ungariei), ca CFR să ia campionatul în anul centenarului României. CFR este echipă ungurească. E ruşinos să câştige ungurii în anul centenarului şi de aceea mă lupt aşa tare”, este o altă declaraţie aflată la dosar.

 

Gigi Becali a spus că nu se miră de nimic: ”Te aştepţi la orice de la ei. Periculos e că oamenii ăştia gândesc aşa ceva. Nu poate avea finalitate. Am spus că în anul centenarului, eu român, trebuie să mă lupt ca să nu ia ungurii titlul. Eu nu văd jignirea. Le e ruşine că-s unguri? Mie nu mi-e ruşine că sunt român. Ce, i-am înjurat?!

 

E periculos că gândesc aşa ceva. Nu poţi pune în regulamente chestii care încalcă legea. Punctele se câştigă numai pe teren. Spune şi TAS-ul. CFR e echipă ungurească. Nu e ură de rasă. Ei s-au supărat că l-am contactat pe Dan Petrescu înaintea meciului, spun că voiam să cumpărăm meciul. Dacă n-avem voie să mai vorbim cu lumea... Eşti în România, te aştepţi la orice. De ce ies acum? Asta e întrebarea. Dacă se întâmplă aşa ceva... Mai e ceva normal în România? Se întâmplă orice în România”, a declarat finanţatorul FCSB pentru DigiSport.

Comentarii Facebook