CFR Cluj, fără Dan Petrescu la meciul cu Sepsi? Laurențiu Rus, antrenorul secund: „E dificil”
CFR Cluj se pregătește pentru un duel dificil cu Sepsi OSK, iar absența antrenorului principal Dan Petrescu reprezintă o provocare suplimentară pentru echipă.
„Bursucul” se află la spital alături de mama lui, în așteptarea unor confirmări medicale, iar staff-ul tehnic încearcă să îi suplinească lipsa cât mai bine posibil.
Laurențiu Rus, antrenorul secund al „feroviarilor” a declarat înainte de partida de mâine că sunt pregătiți să câștige meciul, deși Sepsi este o echipă „agresivă”.
„Ne-am pregătit bine în această săptămână, chiar dacă Mister nu a fost alături de noi. S-au antrenat bine și asta îmi dă încredere.
Încercăm să comunicăm cu el, să transmitem băieților toate detaliile. Ei trebuie să înțeleagă ideile și strategia. E dificil, dar sper că am reușit să transmitem tot ce și-a dorit Mister. Sepsi e o echipă agresivă pe teren propriu, sunt confortabili când au mingea, dar noi mergem acolo să jucăm și să luăm cele trei puncte.
Mister este la spital, așteaptă confirmări de la doctori, mâine cred că vom afla mai multe. Noi suntem alături de el, dacă reușește să ajungă ar fi extraordinar.”, a declarat Laurențiu Rus, antrenorul secund al CFR Cluj.
Reamintim că Dan Petrescu a plecat la București înainte de partida cu Petrolul Ploiești din etapa precedentă. El a vrut să fie alături de mama sa care este în comă indusă.
1 Comentariu
DOAMNE AJUTĂ MISTER SUNTEM LÎNGĂ TINE