Duminica 22 Decembrie

CFR Cluj i-a furat un nou jucător FCSB-ului. Gigi Becali: „Acum chiar e o problemă"


CFR Cluj continuă să impresioneze pe piaţa transferurilor, iar campioana României l-a prezentat, la începutul acestei săptămâni, şi pe Cristian Neguţ, fotbalist urmărit şi de rivala FCSB.

CFR Cluj a fost cea mai activă echipă pe piaţa transferurilor în această iarnă. Campioana României şi-a întărit deja lotul cu Marko Dugandzic, cu Sergiu Buş şi cu Roger, care se va alătura lotului pregătit de Dan Petrescu la finalul sezonului, iar acum a mai bifat un transfer. La începutul acestei săptămâni, Cristian Neguţ a fost prezentat în tricoul CFR-ului.

CFR Cluj i-a furat un nou jucător FCSB-ului

Bine ai venit, Cristian Neguţ! Suntem bucuroşi să vă anunţăm că începând de astăzi Cristian Neguţ, fostul jucător al Chindiei Târgovişte, este noul fotbalist al CFR-ului! Îi urăm bun venit la CFR Cluj şi cât mai multe realizări în tricoul “alb-vişiniu”!”, este mesajul postat de CFR Cluj pe site-ul oficial.

Deşi pare un transfer surprinzător realizat de ardeleni, atacantul venit de la Chindia Târgovişte, sub formă de împrumut, a fost dorit şi de marea rivală a CFR-ului, FCSB. Mihai Stoica a dezvăluit, la Telekom Sport, că Gigi Becali a vrut şi el să îl aducă la echipă pe Cristian Neguţ.

Neguţ cred că îi poate ajuta mult, dar e ciudat că tot mai aduc jucători. Tocmai vorbeam, dacă Omrani nu rămâne, zona dreapta e descoperită.

Acolo nu joacă nimeni la momentul ăsta. E Deac, dar face 36 de ani şi joacă inter acum. Omrani mai e şi variantă de atacant, dar mai au trei atacanţi, toţi de acelaşi profil.

Omrani e diferit. Dacă întrebai pe cineva câţi ani are Neguţ, era tentat să zică că are spre 30, dar e tânăr, e născut în 1995.

Am o problemă, Neguţ e un jucător pe care îl remarcase şi Gigi, pe modelul Burcă...”, a declarat Mihai Stoica, pentru Telekom Sport.

Comentarii Facebook