Miercuri 18 Decembrie

CFR Cluj întâlnește Ceahlăul Piatra Neamț în Cupa României. Formația din Gruia caută o victorie înainte de marele derby


CFR Cluj urmează să joace împotriva CSM Ceahlăul Piatra Neamț în a doua etapă din Cupa României, astăzi, 5 decembrie, de la ora 18:00. 

Formația lui Dan Petrescu speră la o victorie înainte de marele derby împotriva “U” Cluj, care ar putea să le asigure șanse bune la calificarea în faza următoare din Cupa României. 

În acest moment CFR Cluj și Ceahlăul se află la egalitate după ce au remizat în prima etapă din Cupa României, 2-2 împotriva FC Argeș, respectiv 0-0 cu CS Afumați. 

După această confruntare, CFR Cluj urmează să joace împotriva Universității Cluj. 

După victoria obținută în fața celor de la Universitatea Craiova cu scorul de 2-0, antrenorul Dan Petrescu a refuzat să vorbească despre derby-ul cu Universitatea Cluj. 

Tehnicianul a spus că dorește să vorbească doar despre meciul următor, cel din Cupa României, însă ,,bursucul” a încurcat adversarii. 

,,Eu vorbesc doar de meciul următor, după meciul cu Argeș, vorbim și de derby”, a spus Dan Petrescu.

,,Cu Argeș joacă? M-am speriat, nu înțelegeam. Cred că l-a tulburat victoria”, a reacționat imediat moderatorul Radu Naum, la Fotbal Club, de la Digi Sport.

CFR Cluj urmează să întâlnească Ceahlăul Piatra Neamț în Cupa României, apoi urmează super debry-ul cu U Cluj pentru consolidarea poziției de lider în campionatul intern. 

Comentarii Facebook