Duminica 22 Decembrie

CFR Cluj - Rapid București 0-1. Spectacol în Gruia! Trupa lui Mutu a pierdut derby-ul vișiniu


Rapid a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0, în Gruia, în etapa cu numărul 25 din SuperLiga României. 

În urma acestui rezultat, Rapid trece pe locul doi în clasamentul din SuperLiga României, cu 45 de puncte, la șase lungimi în urma liderului FCSB, în timp ce clujenii rămân pe locul trei, cu 42 de puncte.

Adrian Mutu a precizat că golul rapidiștilor a fost ”puțin norocos” și că știe ce are de învățat de pe urma eșecului.

„Cred că a fost un meci echilibrat. Chiar dacă aparent am avut o posesie mai bună, nu am avut o circulație așa cum am avut eu. Poate din cauza terenului, poate din cauza faptului că nu am fost conectați la început de joc așa cum a trebuit și am greșit multe pase. Per ansamblu, a fost un meci echilibrat, un meci de luptă. Rapidul se apără bine, a fost greu să-i desfacem. Am fost lenți. Nu ne-am creat câte șanse a trebuit.

Meciul a fost decis printr-un gol puțin norocos, dar până la urmă tabela vorbește și noi acceptăm înfrângerea. Știm unde trebuie să lucrăm. Mergem înainte. Cum spuneam, trebuia să fim mult mai rapizi în circulația mingii și poate în acțiunile individuale puțin mai concreți. Trebuie să lucrăm și să fim pregătiți pentru play-off.

Eu cred că Rapidul a fost de la început în lupta la titlu. Această victorie nu face mare diferență dacă FCSB nu se încurcă. Era important să câștigăm meciurile. Nu vreau să vorbesc despre alte echipe în acest moment. Mă gândesc doar la meciul nostru. Știu unde trebuie să ne îmbunătățim.

Mergem înainte. O înfrângere nu e un capăt de țară, chiar dacă era un meci cu o echipă cu care suntem în cursa pentru primul loc sau pentru locul doi. Important e să învățăm din acest meci, să ridicăm capul din pământ și să mergem mai departe”, a spus Adrian Mutu după meci.

Comentarii Facebook