Miercuri 18 Decembrie

CFR Cluj s-a calificat în turul 2 al preliminariilor Champions League, dar Dan Petrescu este nemulțumit


CFR Cluj s-a calificat în turul 2 preliminar din Liga Campionilor, miercuri seară, după ce i-a învins pe maltezii de la Floriana, cu scorul 2-0.

Totuși, la finalul partidei, Dan Petrescu și-a arătat nemulțumirea față de două decizii ale UEFA. 

Antrenorul campioanei României nu înțelege de ce forul european a decis să revină la regula care permite doar trei schimbări, în loc de cinci, câte sunt permise în finalul sezonului 2019/2020.

De asemenea, tehnicianul consideră că partida cu Floriana ar fi trebuit să se dispute pe un teren cu iarbă naturală, mai ales că maltezii ar fi avut această posibilitate.

"Sunt mai multe lucruri pe care nu le înțeleg. Dacă vorbesc nu știu dacă e bine, dar nu înțeleg de ce avem 3 schimbări și numai 6 jucători pe bancă. În PSG - Leipzig sau în toate meciurile din Champions League sunt 5 schimbări, iar în acest sezon sunt numai 3, dar nu înțeleg de ce, pandemia n-a trecut. E o chestie pe care eu nu o înțeleg. În loc să ai 6 jucători pe bancă, ar trebui să ai 10, așa cum au cei care joacă acum în Champions League.

Cei de la Floriana aveau un teren de iarbă lipit de terenul sintetic, cu tribune. Ăsta al nostru nici n-avea tribune și era și sintetic. Nu înțeleg pe ce considerente se poate juca un meci de Champions League pe teren sintetic și fără tribune. Sunt lucruri pe care eu chiar nu le înțeleg", a declarat Petrescu, conform Digisport.ro.


Comentarii Facebook