Duminica 22 Decembrie

Chipciu a aflat în direct că a ajuns la meciul cu numărul 300. Reacție savuroasă de la „căpitanul” U Cluj: „Chiar mă gândeam că sunt bătrân”


UTA Arad a terminat la egalitate cu U Cluj, 0-0, luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a treia a SuperLigii. La flash-interviu, Alexandru Chipciu a declarat că rezultatul de la Arad este unul corect pentru ambele formații, din punctul său de vedere. 

Căpitanul ”Șepcilor Roșii” a aflat în direct că a ajuns la borna 300 în SuperLigă și a avut o reacție savuroasă.

„Am debutat în 2010, 14 ani. Sincer, nu știam. Totalul de 500 și ceva (meciuri-n.r.), chiar mă gândeam că sunt bătrân, atâtea meciuri, atâta uzură. Sincer, ce aș putea să le zic (tinerilor-n.r.), să trăiască orice moment. Aș vrea să fiu iar la 17-18 ani să trăiesc iar meciurile așa de multă vreme. Mă gândesc că sunt pe final de carieră și o să fie ultimele meciuri. Trăiește momentul și cam asta, pentru că azi ești, mâine nu știi ce va mai fi. Acum, cred că am ajuns la momentul în care trăiesc la maxim pe teren și cred că se vede și când mă enervez”.

Veteranul ”alb-negrilor” a făcut și o scurtă analiză a meciului:

„Cred că e un rezultat just pentru că am avut câteva situații în prima repriză și ei în a doua. Echitabil, per total. E un teren greu la Arad, greu la modul că au o echipă bună, terenul e foarte bun. Cred că două echipe de nivel apropiat. Pentru noi e bun un punct acum. Da, cu siguranță, pentru că și anul trecut au fost acolo (n.n.- dacă va fi UTA un adversar în lupta pentru play-off), noi am fost pe 7, ei pe 8.

Cumva meciul ăsta am pregătit ceea ce n-am făcut anul trecut, adică le-am dat spații foarte mari, ne-am desfăcut foarte mult să pasăm. Acum am încercat să fim mai compacți pe construcție, tocmai pentru a nu le da șansa să profite de atuurile lor, pentru că ăsta e jocul lor, stau grupați, pleacă foarte bine pe contraatac spre poartă.”

Comentarii Facebook