Duminica 22 Decembrie

Cine ar putea prelua U Cluj. Ce milionari în EURO se luptă pentru UNIVERSITATEA

 

Clubul U Cluj poate fi cumpărat la orice oră, a anunțat managerul demisionar Anamaria Prodan. Deja s-au anunțat unii investitori.

 

Potrivit gsp.ro, fraţii Buzăianu, fondatorii companiei Energy Holding, ar vrea să cumpere pachetul majoritar de la Florian Walter, dar în luptă mai este și Radu Enache, patronul lanţului hotelier Continental.

 

Emil Boc s-ar fi confesat că a demarat discuții pentru a găsi un investitor pentru U Cluj, între care se află și fraţii Buzăianu, fondatorii Energy Holding, doi ”băieți deștepți” din energie. Negocierile sunt duse într-o secretomanie totală, astfel că primarul Emil Boc a refuzat să ofere amănunte în cadrul conferinței de presă de miercuri, 3 octombrie. 

 

Bogdan Buzăianu, în vârstă 43 de ani, are o avere estimată la 90-100 de milioane de euro, deţine case de vacanţă în Monaco şi Elveţia şi a fost supranumit de preşedintele Traian Băsescu unul dintre "băieţii deştepţi" din energie. El este cel care a chemat formaţia U2 să-i cînte la Monaco de ziua lui, plătind 650.000 de euro. Compania Energy Holding a mai sponsorizat Universitatea Cluj în 2009. 

 

Se vorbește și despre Radu Enache, în vârstă de 62 de ani, deţinătorul Hotelurilor Continental, cu o avere de 90 de milioane de euro.

 

Walter cere pe echipă 1,5 milioane de euro, deși în urmă cu câteva luni avea pretenții mai mari, de 3 milioane.

Comentarii Facebook