Duminica 22 Decembrie

Clujeanca Simona Sigheartău a debutat la Echipa națională de fotbal feminin a României la doar 19 ani: ,,A fost o experiență frumoasă și emoționantă”


Campionatul European de Fotbal Feminin va avea loc în 2025, în perioada 2 iulie - 27 iulie. România a reușit să se califice în play-off-ul pentru marele turneu din Elveția după ce a câștigat șase meciuri consecutive. În prima partidă din fazele eliminatorii pentru Euro, naționala de fete va întâlni selecționata Poloniei. 

La această performanță a contribuit și clujeanca Simona Sigheartău care a debutat la echipa de senioare în meciul împotriva Armeniei, în care a jucat timp de 13 minute. 

Știri de Cluj a vorbit cu tânăra de 19 ani despre performanța de a ajunge la echipa națională, despre cariera de fotbalistă și planurile de viitor ale jucătoarei legitimată la Universitatea Olimpia Cluj. 

WhatsApp Image 2024-07-24 at 11.00.41.jpeg

Simona este originară din Dej și este studentă la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Cluj-Napoca. A început să joace fotbal de la o vârstă fragedă, în perioada când se afla în clasele primare, mai exact clasa a II-a, jucând împotriva altor școli din județ. ,,Atunci când jucam cu școlile mi-am dat seama ca îmi place fotbalul,” a precizat Simona. 

,,Am început sa joc fotbal cu echipa școlii timp de 2 ani, după care am fost chemată la o echipă de băieți de la Dej la care am jucat timp de un an, apoi am făcut pasul spre echipa de la Cluj, unde sunt de 7 ani,” a mai povestit tânăra fotbalistă.

Momentul în care a realizat că dorește să devină fotbalistă profesionistă a fost atunci când a fost chemată la  Universitatea Olimpia Cluj, una dintre cele mai bune echipe de fete din România.

Clujeanca a fost convocată pentru echipa României U 19, experiență despre care Simona spune că a fost benefică și ajutătoare pentru ea:

,,La U 19 am avut multe meciuri în care am putut crește pe planul fotbalistic și a fost o experiență frumoasă pentru mine să joc la echipa națională de junioare alături de colege de vârstă mea.”

WhatsApp Image 2024-07-24 at 11.00.41 (1).jpeg

Nu a durat mult până ce Simona Sigheartău și-a făcut debutul la echipa mare a naționalei României. În calificările pentru play-off-ul de la Campionatul European de Fotbal Feminin, tânăra clujeancă a jucat împotriva Armeniei:

,,Sunt foarte fericită că am reușit să fac pasul spre senioare și că mi-am făcut și debutul. A fost o experiență frumoasă și totodată emoționantă să am primul meci jucat la senioare. Sper la cât mai multe meciuri,” a mai spus jucătoarea celor de la Universitatea Olimpia Cluj. 

Cu toate că a jucat pe mai multe poziții până în acest moment, antrenorii săi au decis că are calitățile necesare pentru poziția de fundaș.

,,Planurile mele pentru viitor sunt de a crește cât mai mult în cariera mea și de ce nu, să și reușesc sa joc în străinătate,” a fost răspunsul Simonei atunci când a fost întrebată despre ce speră să se întâmple mai departe în cariera ei. 


Comentarii Facebook