Conducerea Sepsi, declarație pesimistă înainte de meciul cu CFR Cluj: „Șanse foarte mici să câștigăm”

Înainte de confruntarea pe care Sepsi o va avea cu CFR Cluj, directorul echipei din Sfântu Gheorghe Hadnagy Attila a dat mai multe declarații despre șansele pe care clubul le mai are să ajungă în play-off, conform Fanatik.

El a fost pesimist și a spus că chiar dacă va câștiga azi cu CFR Cluj, Sepsi tot nu are șanse realiste să ajungă în primii șase: „Sincer, nu merităm să fim în play-off. Dacă vom câștiga cu CFR Cluj înseamnă că ne-am revenit un pic. Dar sunt șanse foarte mici să câștigăm ambele meciuri și Rapid să facă doar un punct”.

Directorul echipei a spus că scopul pe acest sezon este de a termina imediat sub linie: „Este greu. Oricum, Rapidul a jucat în ultimul timp, ca joc a fost peste noi, dar eu spun că nu prea mai avem șanse. Trebuie să strângem cât mai multe puncte, să rămânem acolo, pe locurile 7-8” a explicat Hadnagy.

El a mai susținut că mai „visează” doar la un bonus pentru echipă: „Dacă prindem un bonus ar fi extraordinar. Cum a fost anul trecut la Ploiești. Am intrat în minutul 90+4. Am vorbim să ocupăm locurile 7-8, ca să jucăm baraj. Dar jocul nu îmi dă speranțe”. Sepsi ar fi mult mai aproape de acest lucru cu o victorie împotriva CFR Cluj, care este deja calificată.

Hadnagy Attila și-a declarat dezamăgirea pe care o are față de acest sezon: „În 2025 nu prea am jucat fotbal. Avem un lot bun, am adus 5-6 jucători, dar nu au confirmat. Dacă intri în play-off, trebuie să joci fotbal, dacă nu, vei fi ciuca bătăilor. Așa că, mai bine stăm acolo” a spus directorul Sepsi.

Comentarii Facebook