Duminica 22 Decembrie

Controverse în lumea tenisului, după ce Simona Halep a încheiat anul pe locul 1: Trebuie schimbate regulile



Cu toate că fanii Simonei Halep au fost în extaz după ce aceasta a încheiat anul pe locul 1 mondial, multe voci contestă poziția româncei în fruntea clasamentului WTA.

Un cunoscut jurnalist al site-ului ESPN, dar şi antrenori reputaţi precum Patrick Mouratoglou sau Craig Kardon fac presiuni ca şefii tenisului să schimbe regulamentul, după ce Halep s-a încoronat regina sportului alb.

Jurnaliştii americani nu îi arată respectul cuvenit Simonei, protestând faţă de modul în care este întocmit clasamentul condus de constănţeancă în tenisul feminin. Pe site-ul ESPN a apărut un amplu material în care se cere schimbarea sistemului de punctaj, pentru ca jucătoarele precum Halep, ce nu au cucerit titluri de Grand Slam, să nu mai poată urca în fruntea ierarhiei, scrie Mediafax.

Peter Bodo, semnatarul articolului cu titlul "Merită Halep să fie numărul 1 sau clasamentul trebuie schimbat?", şi-a început tirada.

"Mult doritul loc 1 a ajuns în mâinile Simonei Halep, care a câştigat un singur turneu în 2017, Madrid. E un turneu important, dar nu se compară cu Turneul Campioanelor! Halep are un procentaj negativ (5-6) în faţa jucătoarelor din Top 10, a avut cu 13 victorii mai puţin decât Wozniacki şi a pierdut de doua ori în faţa danezei în acest an. Wozniacki a câstigat al cincilea titlu ca importanţă din tenisul feminin, iar în 2017 a ajuns în 10 finale, a avut cele mai multe victorii din sezon (60) şi cele mai multe în faţa jucătoarelor de Top 10 (14). Dar s-a trezit luni dimineaţă clasată pe locul 3... Nu trebuie blamată dacă se simte înşelată!".

Halep se află pe locul 1 datorită faptului că a fost mai constantă decât toate celelalte jucătoare, însă Peter Bodo cataloghează acest lucru drept o anomalie.

De asemenea, Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams, a declarat că jucătoarele nu ar trebui să fie numărul 1 mondial dacă nu au câștigat un Grand Slam în acel an.

"Nu ar trebui să fii numărul 1 dacă nu ai câştigat un Grand Slam în acel an. Dacă totuşi se întâmplă asta, e irelevant! După ce am început să lucrez cu Serena în 2012, a câştigat Wimbledon, a luat medalia de aur la Jocurile Olimpice, apoi US Open şi Turneul Campioanelor. La finalul anului era însă pe locul 3!", a fost reacţia dură a francezului.

Un alt renumit antrenor, Craig Kardon, susține și el că ar trebui să se pună mai multă importanță pe turneele de Grand Slam.

"Accentul ar trebui să fie pe turneele de Grand Slam. Că te descurci bine în circuit ar trebui să conteze, dar uitaţi-vă la unele campioane cât de puţin joacă! Ele sunt marile staruri şi sunt dezavantajate. Simplificaţi treaba, oferiţi mai multe puncte la Grand Slam-uri! În plus, oamenii le consideră mai importante", a spus fostul antrenor al Martinei Navratilova.

Comentarii Facebook