Duminica 22 Decembrie

COSR a prezentat la Cluj inițiativa ”Noua oră de sport”, o inițiativă sprijinită de BCR FOTO/VIDEO


Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a prezentat, sâmbătă, 15 iunie, în cadrul Sports Festival, de la Cluj-Napoca, inițiativa ”Noua oră de sport”, un proiect implementat cu sprijinul Băncii Comerciale Române.

Mai exact, este vorba despre o inițiativă menită să le stârnească tuturor românilor interesul față de sport și față de un stil mai activ de viață.

La evenimentul de prezentare a inițiativei au participat unii dintre cei mai titrați campioni olimpici ai țării: Mihai Covaliu (campion olimpic la scrimă și președintele COSR), Camelia Potec (campioană olimpică la natație și vice-președinte COSR), Alexandru Dedu (multiplu campion al Ligii Campionilor la handbad și vice-președinte COSR), Loredana Dinu (campioană olimpică la scrimă) și Eva Tofalvi (de 6 ori participantă la Jocurile Olimpice de Iarnă, la biatlon), iar aceștia le-au vorbit atât copiilor cât și părinților prezenți în Parcul Central despre importanța unui stil de viață activ și despre cum sporturile pot fi practicate și doar pentru distracție.

Astăzi am venit aici să ne jucăm. Am venit să ne bucurăm de o altfel de oră de sport”, le-a spus Mihai Covaliu, copiilor prezenți la eveniment.

Cei mici s-au bucurat de o oră de exerciții distractive și au învățat, în același timp, ce înseamnă ideea unui traseu de biatlon și cum să mânuiască o ”sabie”.

Camelia Potec, unul dintre liderii Comitetului Olimpic a explicat că menirea acestui proiect este de a-i face pe cei mici să învețe să îndrăgească mișcarea și să o considere o formă de relaxare, sub forma de joacă. De asemenea, conform acesteia, un beneficiu suplimentar al inițiativei este faptul că, dacă suficienți copiii învață să îndrăgească mișcarea, aceștia ar putea alimenta noile generații de campioni ai României.

Fiecare dintre noi s-a gândit de acasă cum am putea să aducem acest plus de valoare, iar ca să avem o nouă generație de campioni, în primul rând trebuie să ne uităm la bază. Trebuie să învățăm copiii încă de mici să facă mișcare și să se bucure în timpul liber prin mișcare și nu să stea numai în fața calculatorului, atunci când sunt obosiți din punct de vedere psihic de la atâta învățat. Deci, prin joacă, învață să facă mișcare. Suntem ferm convinși că dacă un număr suficient de de mare învață să îndrăgească să facă mișcare, atunci, ușor ușor se vor îndrepta și către anumite sporturi. De aici, având o bază mare de selecție, fiecare își selectează campionii din sportul respectiv și îi ajută să ajungă viitori campioni”, a declarat Camelia Potec, vice-președinte COSR și campioană olimpică.

Dacă tot suntem la Sports Festival, nu am putut să nu ne gândim la această oră de sport altfel, în care copiii să facă la școală, la Educație Fizică, anumite exerciții care să fie benefice mai târziu în sporturi care se pot practica în săli de sport specifice și nu în terenul de sport din fața școlii”, a mai precizat vice-președintele COSR.

Pentru a ajunge la cât mai mulți copii și profesori, inițiatorii proiectului colaborează cu un număr foarte mare de sportivi de performanță (campioni olimpici, mondiali, europeni și chiar naționali), care vor merge prin școlile din toată țara, unde le vor prezenta profesorilor și celor mici exerciții distractive, care să îi convingă să facă tot mai multă mișcare.

Suntem o echipă foarte mare care suntem dispuși să mergem prin școli să prezinte aceste exerciții și să îi ajutăm pe cei mici să facă mișcare și să îi facem să se distreze. Mesajul nostru trebuie să ajungă în cât mai multe școli”, a mai spus Camelia Potec.

Despre inițiativa ”Noua oră de sport”

Noua oră de sport este o inițiativă a Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), implementată cu sprijinul Băncii Comerciale Române, menită să le trezească copiilor și adulților interesul pentru un stil de viață activ și să le deschidă porțile către un întreg univers al sporturilor. Un proiect prin care oricine să descopere bucuria de a face mișcare și beneficiile sportului. Și prin care sportul să devină iarăși important în viețile românilor.

Noua oră de sport combină sportul cu distracția, iar cu ajutorul ei, copiii vor descoperi sporturi noi într-un mod inedit, prin joacă. Ei vor învăța despre istoria acestor sporturi, cum se joacă, care sunt regulile, echipamentul, sportivii români care au făcut performanță. După introducere, se vor antrena și vor pune în practică ce au învățat, prin activități distractive.

De ce a apărut această inițiativă?

Echipa din spatele proiectului explică faptul că inițiativa s-a născut deoarece sportul a dispărut treptat dintre prioritățile majorității românilor.

Românii sunt pe ultimul loc în Uniunea Europeană la practicarea sportului și a mișcării ca activitate de petrecere a timpului liber, conform statisticilor europene. În același timp, România este pe locul 2 în Europa la sedentarism. Jumătate dintre români nu fac sport niciodată, potrivit datelor Comisiei Europene, iar tinerii din ce în ce mai puţin.

Nici la școală lucrurile nu stau mai bine, ora de sport pierzându-și semnificația, deoarece programa școlară sportivă este una rigidă, nu are activități atractive, iar copii plătesc pentru asta. Părinții consideră și ei că sportul o pierdere de vreme și își încurajează copiii să lipsească de la această oră pentru a învăța la alte materii. 

BCR, COSR și Academia Olimpică Română cred că sportul este cheia către încrederea în sine și o viață mai bună. Indiferent de vârstă, gen, ocupație, statut social, sportul ar trebui să fie despre bucuria de a face mișcare. Despre plăcerea descoperirii unor noi pasiuni, despre socializare, despre o minte sănătoasă într-un corp sănătos, despre performanță.

Comentarii Facebook