Duminica 22 Decembrie

Costel Enache, noul antrenor al U Cluj. Fanii nu cred că îl prinde primăvara la cea mai iubită echipă - FOTO


Conducerea clubului FC Universitatea Cluj a ajuns la o înțelegere cu Costel Enache, care va fi noul antrenor al echipei. Din păcate, nesiguranța din jocul echipei îi face pe fanii U Cluj să nu mai creadă că actuala conducere, extrem de politizată, mai poate face ceva pentru a salva gruparea cea mai iubită din Ardeal.

Tehnicianul în vârstă de 47 de ani vine la U Cluj după ce a antrenat la nivel de Liga 1, unde a pregătit pe Astra și FC Botoșani, dar și în liga secundă, unde a reușit o promovare cu Ceahlăul. 

Enache a fost selecționer al naționalei de juniori, unde a antrenat generația lui Ianis Hagi și Florinel Coman.

Costel Enache și-a început cariera în antrenorat la CSM Roman în anul 2008. În pauza de iarnă a sezonului 2010-2011 a preluat Ceahlăul Piatra Neamț, echipă alături de care a izbutit promovarea în prima ligă.

În 2015 a fost numit în funcția de selecționer al naționalei Under 18 a României, fiind cel care a pus bazele generației "tricolore" formate din jucători precum Ianis Hagi, Alexandru Pașcanu, Florinel Coman și Vlad Dragomir. Cu acești jucători, patru ani mai târziu, Naționala U21 ajungea în semifinalele Turneului Final al Campionatului European organizat de Italia și San Marino.

Alături de FC Botoșani s-a clasat pe poziția a opta în stagiunea 2017-2018. Un an mai târziu, noul antrenor al Universității a reușit cea mai mare performanță pe plan intern, alături de Astra. A reușit calificarea în play-off la cârma giurgiuvenilor, la finalul campionatului formația de la malul Dunării poziționându-se pe locul 5.

Înainte de a deveni antrenorul Universității, Costel Enache a condus Petrolul și a ajuns alături de ploieștenii în play-off-ul pentru promovarea în Liga 1.

Noul antrenor al Universității este încântat de această nouă provocare a carierei: ”Am fost determinat să vin aici de spiritul creat de această echipă. Noi, cei implicați în fotbal, trăim mult prin emoția spectatorilor. Să sperăm că lucrurile se vor corecta în curând din punctul acesta de vedere și vom avea suporterii alături de noi. Apoi, cred că profesional este o oportunitate de a ieși în evidență. ”U” Cluj a transmis mereu un mesaj și unul destul de puternic. Văd o provocare pentru antrenorul Costel Enache, dar și pentru omul Costel Enache. Cred în potențialul clubului foarte mult și vreau să fiu cel care profită de acest potențial. Faptul că sunt într-o continuitate sportivă mă poate dezvolta personal și uman, iar lucrul acesta a apărut ca o șansă nesperată pentru mine, cu atât mai mult cu cât cel care mă provoacă este un brand precum ”U” Cluj”, a spus Costel Enache pentru fcucluj.ro.

Comentarii Facebook