Vineri 22 Noiembrie

Cristi Balaj este nemulțumit de lipsa de sprijin pentru CFR Cluj din partea statului: „Avem râie? De ce nu se poate?”


Fosta campioană a României se confruntă cu mai multe probleme în ultima perioadă, printre cele mai mari fiind situația financiară a clubului.

Formația din Gruia riscă să piardă chiar și locul trei din play-off-ul SuperLigii, deoarece Universitatea Craiova se poziționează la doar două puncte în spatele clujenilor, înaintea ultimei etape.

Duminică, 28 mai, CFR Cluj va juca ultima partidă din acest sezon în Gruia, împotriva campioanei Farul Constanța, în timp ce Universitatea Craiova vor disputa meciul tot acasă, împotriva celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe.

CFR Cluj nu și-a asigurat calificarea în cupele europene. Chiar dacă prinde locul trei, va trebui să dispute un baraj împotriva echipei din play-out (FC Voluntari sau U Craiova 1948).

Cei de la conducerea CFR-ului au anunțat că vor să continue politica privind reducerea fondului de salarii, astfel că se dorește despărțirea de zece jucători în această vară.

Președintele clubului, Cristi Balaj,  a lansat un apel către autoritățile statului pentru a sprijini financiar echipele profesioniste.

„Chiar și Gică Hagi va avea nevoie de sprijin pentru a face față pe plan internațional. În România, participăm la competiții cu echipe importante din Europa și e nevoie de un sprijin din partea statului. Găsim o formă de sponsorizare facilă și tentantă pentru firmele care fac profit.

România, la finalul campionatului, nu are patru echipe care intră direct în grupele Champions League și primesc zeci de milioane de euro de la forurile europene. Avem pretenția să ne batem de la egal la egal, dar din punct de vedere financiar avem un minus imens.

La alte discipline sportive, România are rezultate mai bune decât alte țări. La handbal, rugby, baschet, înot, haltere sau alte discipline. Toate aceste sporturi sunt sprijinite în mare măsură din bani publici.

La fotbal nu se pot primi bani publici? Avem râie? Am greșit cu ceva? Vom avea mai puține autostrăzi sau spitale dacă venim cu un sprijin pentru cluburile profesioniste, cum a făcut Ungaria? Ungaria a înțeles că fotbalul are nevoie de sprijin pentru a concura cu Italia, Germania, Franța.

Din păcate, nu putem să ne descurcăm fără sprijin financiar. Pentru a încerca să recuperăm distanță față de celelalte țări, avem nevoie. Poate să fie sub formă de sponsorizări sau un sprijin așa cum este în Ungaria.

CFR Cluj plătește cei mai mulți bani către statul român dintre cluburile din România. Plătim taxe și impozite mult prea mari, din punctul meu de vedere. Avem cele mai mari salarii, am adus puncte către fotbalul românesc prin performanțele pe plan internațional", a declarat Cristi Balaj, pentru Fanatik.

Cristi Balaj a mai precizat că pierderile clubului au fost reduse substanțial - de la 9 milioane de euro la 3,5 milioane de euro.

„Preocuparea noastră principală în acest moment, în paralel cu creșterea performanței, vorbim de câștigarea campionatului, tratăm cu seriozitate și Cupa României. Preocuparea noastră e sustenabilitatea, de care am discutat. Urma să prezentăm situația financiară.

A crescut datoria către finanțator. A scăzut pierderea de la nouă milioane, anul trecut, la trei milioane jumate (n.r. – de euro). Din păcate, avem în continuare o pierdere. E greu să rezolvăm această situație. De la nouă milioane am ajuns la trei milioane și jumătate.

Patronul a venit cu suficienți bani de acasă. Nu am în față exact suma. S-au redus cheltuielile salariale cu 17%. Am ajuns la 360.000 (n.r. - de euro) nivel salarial net, de la 530.000. Datoriile față de angajați au scăzut cu 40%, comparativ cu anul precedent.

Există o îmbunătățire din punct de vedere financiar. Există și această explicație a reducerii performanței sportive. Suntem preocupați să facem o bază mai solidă. Creștem jucători tineri. Preferăm să avem un club sănătos", a mai adăugat Cristi Balaj, în cadrul unei emisiuni sportive.

Comentarii Facebook