Duminica 22 Decembrie

Cum a trăit Emil Boc victoria Simonei Halep. A fost pansat la deget - FOTO


Primarul Clujului, Emil Boc, a relatat cum a trăiat victoria echipei României de tenis, din tribuna suporterilor, la duelul Cehia - România.

Echipa României a fost și în teren, dar și în afara lui. Nu am văzut o echipă mai sudată niciodată ca cea a României de tenis feminin. Bravo celor 5 fete minunate care au jucat toate pentru una și una pentru toate, s-a simțit asta în fiecare moment al meciului. Unic, vă spun! Nici n-am simțit cum au trecut cele 8 ore. Am trăit la intensitate maximă fiecare minge, nu fiecare meci”, a spus Boc, la emisiunea ”Digi Sport Matinal”.

Fetele s-au simțit minunat, așa ne-au spus și ele. Toată stima pentru Miky (n.r. - Mihaela Buzărnescu), o sufletistă extraordinară, care a început foarte bine sâmbătă meciul cu Pliskova, a dat tot ce a putut din ea. Dar, ca să înțelegeți, fata asta, împreună cu Ana Bogdan au venit la mine, mi-au luat bățul de la tobă, au văzut că am o bătătură, mi-au pus leucoplast în jurul bățului ca să pot lovi mai bine toba și să am o priză mai bună.

Fetele s-au uitat de acolo la noi în tribună cum puteam susține echipa României, cu ce puteam și noi. Din când în când ne-au dat și apă, ne-au sprijinit cu tot ce au putut și ele”, a mai precizat Boc.

În 20 - 21 aprilie, România va juca în semifinale Fed Cup contra Franței.

Comentarii Facebook