Cum arată gazonul de pe Cluj Arena! A fost refăcut în timp record, după Untold 2022
Consiliul Județean Cluj anunță că au fost finalizate lucrările de înlocuire a suprafețelor de gazon deteriorate ale stadionului Cluj Arena, conform contractului încheiat între forul administrativ județean și societatea Untold SRL.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat că ”stadionul Cluj Arena este pregătit pentru a găzdui partide de fotbal. Chiar ieri au avut loc două meciuri în Champions League la fete, în weekend mai sunt programate încă două, în aceeași competiție, iar luni se dispută un meci din Superliga națională. Gazonul a fost înlocuit în toate zonele afectate, pe cheltuiala organizatorului Untold, nefiind folosite fonduri publice”.
În această perioadă, firma care se ocupă în mod direct de mentenanța gazonului derulează ample operațiuni tehnice specifice pregătirii suprafeței de joc, astfel încât aceasta să se prezinte în condiții cât mai bune.
Untold a achitat un milion de lei pentru reparațiile stricăciunilor produse și pentru replantarea gazonului distrus.
2 Comentarii
Dupa 5 minute de joc este praf si pulbere! Se vede ca a fost o fusereala facuta sub nasul primariei ca multe alte lucrari!
dupa esec sa aiba pe ce da vina loaza aia de antrenor