Duminica 22 Decembrie

Dan Nistor a spus care este secretul formei sale. La 36 de ani, „dinozaurul” de la „U” Cluj este unul dintre cei mai apreciați jucători din SuperLiga


Cotat la 500.000 de euro de site-urile de specialitate, decarul ”șepcilor roșii” mai are contract cu ”U” Cluj până în iunie 2025. Nistor a ajuns liber de contract în Ardeal, după ce s-a despărțit de Universitatea Craiova în februarie 2023.

„Dinozaurul”, așa cum s-a autoporeclit chiar el, a spus cum a ajuns la 36 de ani să fie unul dintre cei mai apreciați jucători din SuperLiga.

„Mă odihnesc bine, colegii mă ajută. Când nu mai pot eu să alerg, aleargă ei. Încet, încet am creat acea familie care în urmă cu câțiva ani, fără să supăr pe nimeni, nu era.

Când am plecat de la Craiova, în acea dimineață i-am spus soției că plec la Cluj. Mi-a zis. 'Unde te duci acolo să retrogradezi?'.

'O să mă salvez de la retrogradare și în al doilea an o să mă bat la play-off'. Ea este din Alba Iulia. În mare parte a timpului am ascultat-o, acum nu”, a spus Dan Nistor, la Liga Digisport.

Șapte meciuri a jucat Dan Nistor în acest sezon la ”U” Cluj. Patru goluri și două pase decisive a reușit „decarul” Șepcilor Roșii în meciurile jucate.

Comentarii Facebook