Duminica 22 Decembrie

Dan Nistor, devastat după ce a ratat un penalty în meciul U Cluj – FCSB 0-0: „Suntem supărați, mai ales eu”


FCSB s-a încurcat pe terenul celor de la U Cluj, unde a remizat, scor 0-0. La interviurile de după meciul cu FCSB, Dan Nistor și-a reproșat că a irosit cu nonșalanță penalty-u și că din acest motiv nu va putea dormi noaptea.

„Am tras foarte prost. Prima dată am dat prost, apoi m-am relaxat. Îmi pare nespus de rău ca am ratat. Bine că nu am pierdut, asta e viața. În alte dăți am dat, acum nu am reușit. Mi-as fi dorit să înscriu, cursul jocului poate era altul. Prindeam un contraatac, ceva… Decât nimic, e bine și acest punct. Acasă nu prea am am reușit să scoatem puncte, acum e bun și acest punct. Cred ca a fost un joc de luptă, uzură, fără ocazii, rezultatul este echitabil, chiar dacă noi am ratat un penalty.

Suntem supărați, mai ales eu, ca am ratat penalty. Probabil că nu o să pot să dorm la noapte. Suntem o familie destul de unită, mister e ok. E normal ca antrenorul să nu ne poată lăuda mereu. Sper ca de etapa viitoare să acumulăm mai multe puncte”, a declarat Dan Nistor.

Fotbalistul Universității Cluj dezvăluie că el și coechipierii lui vor lupta în continuare pentru calificarea în play-off-ul din Superligă, chiar dacă obiectivul echipei fixat de conducerea clubului nu este acesta.

„Avem șanse să intrăm în play-off, mai avem patru meciuri, meciuri grele. Ne vom lupta până în ultima etapă ca să intrăm în play-off, deși obiectivul nostru este locurile 7-9”, a mai punctat Dan Nistor la flash-interviurile de după meci.

Comentarii Facebook