Duminica 22 Decembrie

Dan Nistor, ”săgeți” spre colegi, după ratarea Cupei: Unii nu mai au contracte și se gândesc în altă parte


Sepsi a câștigat la penalty -uri Cupa României, scor 0-0 (5-4 scor final) în meciul cu U Cluj, dar mijlocașul Dan Nistor a spus a fost nemulțumit de atitudinea unora dintre colegii săi. 

E dezamăgire, suntem frustrați. Am meritat să câștigăm, am avut ocazii. Tratăm unele faze prea ușor, pe unii îi înțeleg că nu mai au contracte și se gândesc în altă parte. Dar e păcat pentru suporteri. Îmi doream foarte mult acest trofeu, dar din păcate atât s-a putut.

Când vin atâția suporteri, trăiești fotbalul altfel. Pentru asta ne-am apucat de fotbal. Ne-am chinuit și în campionat, ne-am salvat de la retrogradare în ultimele etape, suporterii meritau acest trofeu. Pe mine e greu să mă enervezi, am o vârstă. A vrut să-mi dea o momeală (n.r.- Niczuly), dar l-am trimis eu la momeală.

Chiar vorbeam cu băieții, că e un portar mic, dacă dai bine, n-are cum să apere. Asta este, trebuie să învățăm și sperăm să fim mai puternici pe viitor. Foarte mulți jucători își termină contractele, probabil vor veni alții. Trebuie făcute niște eforturi măricele pentru acești suporteri, dacă nu, ne luăm geamantanele și plecăm unde se dorește performanță”, a spus Nistor.

Comentarii Facebook