Miercuri 18 Decembrie

Dan Petrescu ar putea pleca în China! Ce antrenori ar putea veni la CFR Cluj

 

Dan Petrescu are o ofertă de la un club din China, dar încă decizia nu este luată, el având contract la Cluj încă un an.

 

La finalul meciului de duminică seara, cu FC Viitorul, Dan Petrecu a spus că trebuie să discute cu patronul din umbră al echipei pentru a vedea dacă îi sunt respectate condițiile pentru viitorul campionat. ”Eu cred că va rămâne în proporţie de 96-97 la sută. Mi-aş dori foarte mult să rămână. Mi-ar plăcea să fie un Ferguson de Cluj”, a spus Iuliu Mureşan la Look TV. Nimic nu este sigur, fiind repetate cazuri în care Iuliu Mureșan a spus un lucru și în paralel negocia aducerea unui alt antrenor. 

 

S-ar părea că Edi Iordănescu şi-a dat deja acordul de principiu pentru a semna cu CFR, în cazul plecării antrenorului care a dus titlul după şase ani la Cluj. Era şi greu să refuze, pentru că ardelenii îl ademenesc cu un salariu asemănător celui pe care îl are Dan Petrescu, adică 40.000 de euro pe lună, scrie prosport.ro.

 

Planul este ca şi Dani Coman, omul cu care fiul fostului selecţioner a lucrat la Astra, să-l însoţească în Gruia. Se pare că oficialul echipei din Giurgiu ar fi şi el încântat de idee. ”Nu ştiu ce voi face. Deocamdată sunt la Astra. Voi avea o discuţie cu domnul Niculae”, a spus Coman pentru Look TV.

Comentarii Facebook