Miercuri 25 Decembrie

Dan Petrescu are o clauză uriașă în caz de demitere de la CFR Cluj. Fanii i-au cerut să plece după meciul cu UTA Arad


Echipa din Gruia trece prin momente grele, mai ales după înfrângerea suferită pe teren propriu, împotriva celor de la UTA Arad, 1-3. Gruparea din Gruia a acumulat doar 15 puncte în 10 etape, dar are și un meci mai puțin, cel cu Oțelul, care ar urma să se joace la Galați pe 17 octombrie. 

Cu trei eșecuri la activ, toate suferite de clujeni pe teren propriu, Dan Petrescu (56 de ani) a început să-și piardă din aura antrenorului de succes, iar fanii i-au scandat demisia.

Despre situația ”Bursucului”, cel mai bine plătit antrenor din România, a vorbit și Daniel Stanciu (49 de ani). Directorul executiv al celor de la FC Argeș, fost director sportiv la CFR Cluj în urmă cu șase ani, a dezvăluit care ar fi clauza de reziliere din contractul lui Petrescu: un  milion de euro!

„Era un lot de 36-37 de jucători la CFR, jucători aduși de către Dan Petrescu. El i-a vrut. Că i-a propus Zamfir (n.r. - Răzvan Zamfir, scouter CFR Cluj) că i-a propus Bilașco (n.r - Marius Bilașco, oficial  CFR Cluj), că i-a propus Mara (n.r. - Bogdan Mara, oficial CFR Cluj), nu mai contează. 

CFR are cel mai mare buget, iar Petrescu are cel mai mare salariu din România. Circulă zvonul și că a luat în avans pe doi ani (n.r - salariul).

Are și clauză de un milion de euro. Salariul lui nu e mare, e foarte mare”, a spus Stanciu, prezent în studioul emisiunii Digi Sport Matinal.

Comentarii Facebook