Duminica 22 Decembrie

Dan Petrescu este nemulțumit și după ce a câștigat cu 4-0


CFR Cluj a făcut spectacol și a învins cu 4-0 pe FC Voluntari, dar Dan Petrescu este nemulțumit.

Ce e foarte ciudat e că avem foarte multe goluri, ceea ce nu e bine, că nu suntem pe primul loc în campionat. Avem 13 goluri, nu are nimeni în România. Nu am vrut să primim goluri (n.r. în acest sezon).

În seara asta a fost o victorie importantă, nu e ușor să jucăm din 3 în 3 zile. Bine că nu jucăm duminică. Avem 16 meciuri în două luni. Bine că am avut înțelegere de la Ligă (n.r. pentru amânarea meciului cu FCSB).

Azi, în primele șapte minute nu mi-a plăcut, după care a venit golul doi și ne-am descătușat. Merita și Vito un gol, la Jefte știam că marchează goluri, de asta l-am adus. Dacă sunt în formă, pot să ne ajute. Ratam și nu eram serioși. Nu voiam să luăm gol. Nu îmi place să iau gol”, a declarat Dan Petrescu, la finalul jocului cu FC Voluntari.

CFR Cluj a urcat pe locul patru în Liga 1, după această victorie.

Comentarii Facebook