Dan Petrescu riscă să fie demis de la CFR Cluj. Neluțu Varga: ,,Este o perioadă mai puțin bună”
CFR Cluj s-a încurcat cu nou-promovata Unirea Slobozia, într-un meci jucat în deplasare, ieri, 15 decembrie. Gruparea din Gruia s-a întors acasă cu un singur punct și a ajuns pe locul 5 în campionatul intern.
Zilele lui Dan Petrescu pe banca celor de la CFR Cluj par numărate. Cu toate că echipa are șanse mari să prindă un loc de play-off, patronul Neluțu Varga a transmis că soarta ,,bursucului” o să fie decisă după ultimul meci din acest an, cu Oțelul Galați.
„O să avem o discuție cu toții: cu Dan Petrescu, cu staff-ul și cu jucătorii, după ce se întrerupe campionatul. Așa cum au fost momente bune și serii de meciuri câștigate, înțeleg că este și o perioadă mai puțin bună.
Vă repet, nu se întâmplă nimic la CFR până după ultimul meci cu Oțelul Galați. Atunci o să vorbesc cu Dan Petrescu și cu ceilalți și vom decide ce facem”, a declarat Neluțu Varga pentru FANATIK.
Și președintele clubului, Cristi Balaj, a oferit o reacție cu privire la stiuația lui Dan Petrescu.
2 Comentarii
@Ciao cioa conceiciao: sau madorlini