Duminica 22 Decembrie

Dan Petrescu şi-a demontat echipa, după înfrângerea din Giulești: „Cascadorii râsului”. Ce a spus despre o posibilă plecare de la echipă?


Dan Petrescu şi-a distrus echipa după înfrângerea suferită în Gruia, împotriva celor de la Rapid, cu scorul de 3-1. Tehnicianul a criticat maniera de arbitraj și apărarea echipei sale, iar mai apoi a vorbit despre o posibilă plecare de pe banca ardelenilor.

Dan Petrescu a vorbit şi despre eventuala plecare de la CFR Cluj. „Suntem foarte supăraţi. Am început meciul de la 0-2, penalty uşor acordat. E a doua oară. Golul 2 şut de la distanţă şi apoi am fost doar noi pe teren. Am fost doar noi pe teren, dar era 3-1 pentru ei. Apărarea a fost cascadorii râsului în prima repriză. Se vede lipsa jucătorilor care lipsesc. Ştiam că vor fi probleme fără 3 căpitani. Scorul nu arată ce a fost pe teren azi.

Nu l-am dat eu pe Dzugandzic. Mă bucură jocul lui Fica, cel mai bun al nostru. Moral, l-a terminat faza cu Slavia pe Yeboah. Încă suferă.

Acum, suntem pe locul 3. Asta e realitatea. Eu unul nu voi ceda. Nu o să dorm. Dacă jucătorii cedează, n-am ce să fac. Nu voi dormi nopţile, ca de obicei. A fost un penalty acordat foarte uşor. Mai am contract un an. Nu plec de capul meu. Asta e realitatea. Dacă nu ai rezultate, pleci. Nu e dezastru, în fotbal orice se poate întâmpla”, a spus Dan Petrescu, la finalul meciului, în direct la Digisport.

Fundașul clujenilor, Cristi Manea, a recunoscut că Rapid a fost echipa mai bună, dar a susținut și că echipa sa a fost ghinionistă. „Meci rău pentru noi. Am început dezastruos. Am luat gol la fiecare şut la început. Nu a fost seara noastră. Nu vreau să caut scuze. Au fost mai buni în seara asta. Am pierdut mulţi jucători de valoare din echipa noastră. Ne-am obişnuit într-o formulă, dar cei care intră să fie la fel de buni ca cei care au ieşit. Cât mai avem şanse matematice sperăm până la final. Măcar dacă pierdem, să pierdem cu capul sus.

Nu ne-am resemnat. Dacă mai sunt şanse matematice, vom lupta. Nu a vrut să intre mingea în poartă”, a declarat fundașul Cristi Manea, la finalul meciului.

Comentarii Facebook