Daniel Isaila, antrenorul FC Brasov: Suntem pregatiti si pentru penalty -uri in meciul cu U Cluj


Antrenorul FC Brasov, Daniel Isaila, a declarat ca echipa sa este pregatita sa joace la Cluj si in prelungiri, pentru ca jucatorii isi doresc mult victoria.

"Noi vrem sa obtinem calificarea in turul urmator, astfel ca vom da totul pentru a obtine victoria. Universitatea Cluj este o echipa care a mai castigat in omogenitate de cand am jucat noi in campionat cu ei, astfel ca e clar ca acum va fi un adversar incomod. Sper insa ca in acest meci sa fim ceva mai atenti si sa reusim sa si marcam, nu doar sa irosim ocaziile. Suntem pregatiti chiar si pentru penaltiuri", a declarat Isaila.

FC Brasov nu a mai castigat de zece etape, dar antrenorul nu considera ca acest lucru reprezinta o problema. "Faptul ca avem ocazii, ca jocul nostru este unul bun si ca sunt probleme doar in fata portii este bine, pentru ca din punctul meu de vedere nu putem rata la nesfarsit. in mod clar vor veni si meciurile in care vom baga mingea in poarta la prima ocazie. Nu trebuie sa ne demoralizam, este extraordinar ca baietii reusesc sa aiba un tonus bun", a mai spus Daniel Isaila.

FC Brasov si Universitatea Cluj joaca marti, de la ora 16.00, in optimile Cupei Romaniei.

Comentarii Facebook