Miercuri 18 Decembrie

Daum nu își dă demisia. Este mulțumit și vrea schimbarea echipei. Ce a mai spus - VIDEO

 

Christoph Daum nu își dă demisia după ce România a ratat calificarea la Campionatul Mondial din Rusia.

 

Trebuie să construim o echipă nouă. Am văzut câteva faze bune de-a lungul meciului, dar până când se vor adapta jucătorii la un nivel ridicat va mai trece. Am fost foarte motivați, dar nu ne-am putut crea ocazii de joc”, a spus Christoph Daum.

 

Întrrebat când am ratat calificarea, selecționerul a spus că: ”Cred că fiecare meci a fost important, dar încă din primul meci am avut probleme. Am fost egalați de Muntenegru și am ratat penalty -ul din prelungiri. Echipa trebuie reînoită. Avem nevoie de jucători tineri. După primul meci am adus jucători noi, lucru foarte dificil”, a mai spus el.

 

Întrebat dacă renunță la națională, Christoph Daum a spus: ”Nu depinde de mine. Nu iau eu această decizie. Contractul spune că dacă nu ne calificăm se termină după aceste preliminarii. Nu eu trebuie să decid viitorul. Voi vorbi cu președintele federației și vom lua o decizie”. 

 

Ce vă reproșați, a mai fost întrebat de reporterul TVR: ”Eu sunt foarte fericit. Am învățat mult despre România și fotbalul românesc. Am venit cu foarte multe propuneri, dar este un proces lung. Am fost fericit să fiu aici și împărtășesc și eu dezamăgirea alături de toți fanii români”. 

 

Vă veți da demisia, l-a întrebat direct reporterul: ”Este doar o întrebare de presă. Nimeni nu este vinovat de ratarea calificării. Trebuie să învățăm din acest eșec și să devenim mai puternici. Să devenim mai puternici și nu să dăm vina pe cineva. Sunt dezamăgit că presa mi-a cerut demisia încă de la început. Voi discuta cu președintele FRF. Nu pot lua o decizie pe loc. Trebuie să mă gândesc”.

Comentarii Facebook