Duminica 22 Decembrie

David Popovici va investi în România după ce se va retrage din activitate: ,,Nu avem un centru şi un program real, pentru cei cu adicţii grele”


Încurajarea celor mici pentru a face cât mai mult sport și tratarea dependențelor, precum droguri, alcool și jocuri de noroc, sunt doar câteva dintre problemele la care David Popovici speră să le găsească rezolvare, măcar parțial.

El dorește să încurajeze cât mai mulți copii să practice un sport, în special înot, dar și să-i ajute pe cei loviți de un flagel care se întinde tot mai mult în România: drogurile, alcoolul și jocurile de noroc. „Sunt două businessuri pe care aş vrea să le fac după ce mă retrag. Mi-ar plăcea să existe la noi în ţară, nu ştiu cât e de posibil să vină din domeniul privat toate fondurile, e nevoie şi de ajutorul statului, un centru de dezintoxicare real, pentru că nu avem un centru şi un program real, pentru cei cu adicţii grele sau uşoare, fie că e vorba de jocuri de noroc, băutură, droguri,” a declarat David Popovici.

El a continuat prin a vorbit despre importanța unor centre de ajutor pentru oamenii care se luptă cu aceste vicii. Sportivul a menționat că cei mai mulți cetățeni afectați aleg să plece din România pentru a se trata în străinătate.

,,Şi mi-aş mai dori să avem cât mai puţin copii înecaţi la mare în fiecare an. Mi-ar plăcea să am bazinul meu, fundaţia mea, să învăţ copiii să înoate, să ştie să nu se înece, să se poate duce la mare, la ştrand şi părinţii să nu stea cu stresul că îi ia un val. Astea sunt două idei, două drumuri pe care vreau să le urmez în viitor”, a povestit campionul olimpic, potrivit news.ro.


Comentarii Facebook