Duminica 5 Ianuarie

De ce si-a transferat antrenorul lui Dinamo fiul la U Cluj?! Motivul surprinzător a ieșit la suprafață: „Nu-mi place să amestec poveștile”


Zeljko Kopic, antrenorul echipei Dinamo București, a luat o decizie surprinzătoare, transferându-și fiul, Vito Kopic, la Universitatea Cluj, una dintre rivalele roș-albilor pentru un loc în play-off-ul Superligii.

Vito Kopic, în vârstă de 17 ani, evoluează pentru echipa U19 a “Șepcilor Roșii”, iar mutarea a atras atenția fanilor. Zeljko Kopic a explicat recent motivele din spatele acestei decizii, subliniind importanța educației și stabilității pentru fiul său.

A avut o operație dificilă în ultimii trei ani, a trecut prin momente delicate. Este copilul meu, vrea să fie fotbalist. Dar și școala este foarte importantă pentru el. Din punctul meu de vedere, școala este pe primul plan, trebuie să o termine, mai întâi, apoi vedem și cu fotbalul.

El face și școala de muzică, de copil. Da, am vrut să fie aproape de mine, dar Dinamo nu a fost o opțiune pentru a veni, de la bun început. Nu-mi place să amestec lucrurile, poveștile.

Am fost în comunicare cu cei de la U Cluj să vină acolo, să vadă dacă-și poate găsi un loc al lui acolo, dacă poate ajuta echipa. Până acum a făcut-o bine, a ajuns în play-off, joacă, marchează. Soția mea este cu el. Este important pentru mine să aibă stabilitate, să fie împreună.

Vreau să mulțumesc oamenilor din Cluj, celor de la club, de la U Cluj, acolo este un oraș foarte frumos.

El face pian de 12 ani, iar în vară termină liceul de muzică. Glumim, eu spun că are acest talent de la mine, muzica, dar nu știu deloc să cânt, nu știu muzică”, a explicat Zeljko Kopic pentru Gsp.

“U” Cluj l-a transferat pe fiul lui Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, în septembrie 2024. Vito are 17 ani și evoluează pentru echipa U19 a “șepcilor roșii”.

În ultimii ani, Vito Kopic a evoluat pentru juniorii de la NK Rudes, din Croația, țara unde s-a născut.

Comentarii Facebook