Decizie finală! Dan Petrescu rămâne pe banca celor de la CFR Cluj. Neluțu Varga: ,,Am în continuare încredere în el"
Înlocuirea lui Dan Petrescu de la CFR Cluj a fost un subiect foarte dezbătut în ultimele zile. Acum că jucătorii au intrat în pauza competițională de iarnă, patronul echipei Neluțu Varga a discutat cu ,,bursucul" și a luat o decizie.
Astfel, în urma negocierilor, Dan Petrescu și-a asumat să îndeplinească toate obiectivele de la echipă, iar Varga a anunțat că tehnicianul va continua pe banca formației din Gruia.
„Am discutat și am hotărât că va rămâne Dan Petrescu. Am analizat mai bine situația și am în continuare încredere în el. Cred că este cea mai bună variantă pentru CFR, în acest moment”, a declarat acesta.
Decizia lui Varga de a nu-l demite pe Petrescu a venit după ce antrenorul și-a asumat obiectivul de a califica echipa în grupele Europa League sezonul viitor și de a câștiga campionatul în această stagiune.
Mai mult decât atât, patronul CFR Cluj a anunțat că în perioada de transferuri în Gruia ar urma să ajungă trei jucători, iar nici măcat un fotbalist valoros nu va pleca de la echipă.
„Îi voi acorda sprijin în continuare și am încredere că vom realiza obiectivele. Ne dorim câștigarea campionatului și cel puțin grupele Europa League. Vor veni 3 jucători și nu va pleca niciun fotbalist important în această iarnă”, a declarat Varga, pentru Prosport.ro.
În momentul pauzei competiționale din iarnă, CFR Cluj ocupă locul 5 în clasament, cu 35 de puncte, la egalitate cu Universitatea Craiova, care se află pe poziția a 4-a.
0 Comentarii