Declarația Simonei Halep după ce a fost eliminată de puștoaica de 17 ani de la Roland Garros. Ce va face în continuare
Simona Halep a fost eliminată, joi, din sferturile turneului de Grand Slam de la Roland Garros de către americanca Amanda Anisimova (17 ani), cu scorul 6-2, 6-4.
Pentru parcursul său în competiție, românca va primi un cec de 415.000 euro şi 430 de puncte WTA. Românca va coborî de pe locul al treilea în ierarhia mondială, dar va rămâne în top 10.
Halep a afirmat că, după această eliminare, îşi va lua câteva zile libere.
"Sunt tristă că nu mi-am făcut jocul, că nu m-am putut mişca cum aş fi vrut. plec din turneu cu un sentiment pozitiv, totuşi. Nu am reuşit să gestionez tensiunea din corpul meu. Amanda pune presiune cu reverul, joacă foarte lung, chiar dacă nu joacă foarte tare. mi-e greu să mă adaptez când sunt probleme cu ploaia. Voi lua câteva zile libere şi sper apoi să am un sezon bun pe iarbă", a spus Simona Halep.
1 Comentariu
America Este Țara Perfectă Din Lume, Deoarece În America Este Originea Democrației, Această Democrație Există Și În Țările Europene, Dar Și În Țările Democrate Din Afara Europei, Câte-va Ca Număr.
Ceva Frumos Din America:
https://youtu.be/M69jhkxhT_I?si=WWloHDNnaZ3S4eIb
Cel Mai Bine Este În Țările Democrate: America,… Citeste mai departe