Duminica 22 Decembrie

Dîncu: Sunt prieten cu Constantea și Burleanu. Nu am cum salva U Cluj. Sunt povești aruncate de Mitică Pușcărie și alți frustrați


Senatorul Vasile Dîncu, acuzat de mulți că este strategul din umbră al fotbalului românesc, a explicat cum stau lucrurile, într-o discuție cu reporterul Știri de Cluj, Horea Șoica.

Vasile Dîncu a fost acuzat de suporteri că toți din conducerea U Cluj sunt marionetele lui. 

Nu am nicio legătură, absolut nicio legătură, cu niciun fel de conducere de la U Cluj. Și eu sunt un suporter ca toți ceilalți. Nu sunt un suporter exclusiv, că asta am văzut că mi se reproșează. Țin și cu alte echipe. Nu am nicio legătură cu U Cluj în afara faptului că am sprijinit, fără să mă laud. Nu pot să îi ajut.

Vreau să fie în Liga 1, am sperat asta când s-a împlinit 100 de ani. Nu am nicio legătură cu U Cluj. Altă dată mă acuzau de ce am orice legătură cu CFR Cluj. Vinovații sunt în altă parte și sunt evidenți vinovații. Nu trebuie să le spun eu ce se întâmplă cu clubul. Pe de altă parte, este rușinos să te bată și comunele. Eu nu am nicio vină. Îmi pare rău”, a declarat Vasile Dîncu.

Știri de Cluj l-a întrebat să explice legăturile cu Răzvan Burleanu, Radu Constantea și CFR Cluj.

Ce legătură are asta cu faptul că am fost pe la  CFR. Eu sunt pasionat de fotbal. Nu sunt fanul unei galerii. Nu am legătură cu Burleanu, în afară că am făcut dosarul de licitație pentru FRF, prin care am câștigat, atunci, organizarea lui 2020 -ul. A fost o licitație internațională. FRF era condusă de Mircea Sandu. 

Îl știu pe Radu Constantea și suntem prieteni, dar nu are legătură cu fotbalul această prietenie. 

Sunt prieten și cu Răzvan Burleanu, dar nu am influență la FRF și nici nu pot sprijini în sensul în care mi se cere sau se sugerează că s-ar putea sprijini un club de fotbal.  Eu nu intru în aranjamente, nu e etic și nu pot eu face așa ceva.

Se plâng de arbitraje, dar acesta este nivelul. Nu le poate schimba cineva proastele obiceiuri și nu am legătură cu așa ceva.

Dacă cineva îmi aduce cea mai mică dovadă că mă implic în fotbal, atunci fac ce zice el. Acestea sunt povești aruncate de Mitică Pușcărie și alți frustrați, pentru că au pierdut bătălia pentru Federație. Nu am nicio legătură cu fotbalul. Sunt fan al fotbalului, dar nu sunt fan înfocat al vreunei galerii”, a mai spus Dîncu. 

Despre U Cluj a spus că: ”Acum clubul nu este influențat politic. Au fost perioade când stadionul era portocaliu și clubul era influențat. Acum cred că nu influențează nimeni. Ar trebui la U Cluj gândit mai bine sistemul de acționari. Ar trebui să vedem… S-au făcut prea multe experimente. Au tot adus sponsori cu jucători cu tot. Cred că ar trebui ca universitățile sau Primăria, cei care dețin clubul, să găsească o soluție radicală pentru a privatiza clubul. 

Universitățile au reprezentanți în consiliile de administrație, deși universitățile nu mai au bani sau nu susțin universitățile din Cluj echipa. Mi se pare că nu pot folosi nici baza aia din Babeș gratuit. Clubul nu poate trăi numai din iubirea suporterilor. Ar trebui să fie susținere pentru U Cluj, pentru că CFR Cluj nu cere de mâncare, nu cere bani publici. Este un club eminamente privat, iar atunci comunitatea ar trebui să se focuseze pe U Cluj. Ar fi extraordinar să avem două echipe în Liga 1. Ar fi un suport extraordinar pentru suporterii din Cluj, pentru că suferă. Ar trebui făcută o chestiune a celor care au legătură cu acționariatul clubului și luate măsuri radicale. Eu cred că Radu Constantea le știe foarte bine. Trebuie ajutat, să se aducă resurse la club. Altfel, dacă toată lumea trage numai pentru că fanii iubesc atât de mult U Cluj și toată lumea vrea să fie acolo ca să hotărască, nu se va ajunge nicăieri. Degeaba se caută țapi ispășitori. 

Nici la meciuri nu am mai fost de doi ani. Nu mă interesează. Sigur că mă doare că U Cluj nu reușeste să intre în Liga 1. Acolo sunt multe sate sau mici orășele care au echipe. Dar asta ține de organizare.

Mă caută suporterii și îmi cer să ajut clubul. Nu am cum să ajut. Nici nu mă pricep, nici nu am bani și nu cred că influența de afară ar putea ajuta clubul, ci numai cei din interior.

Sunt lucruri care trebuie tranșate în interior, între Primărie, Universități și conducerea actuală. Sunt mai multe școli de gândire, ca să spun așa. Sunt mai multe echipe care vor să salveze clubul, de la foști jucători, la… și ar trebui să se adune și să găsească soluții. Inclusiv să discute cu Primăria pentru a lua măsuri mai ferme, a banilor publici”, a mai spus Vasile Dâncu. 

Suporterii U Cluj, banner incendiar pe Cluj Arena: Conducătorii, marionetele lui Dîncu! (Vasile Dîncu) - FOTO

Comentarii Facebook