Sambata 23 Noiembrie

Doi investitori germani, 90% viitorii proprietari ai U CLUJ. Vin miercuri la Cluj-Napoca - EXCLUSIV

 

Doi investitori germani, proprietarii unor agenții de impresariat și televiziuni de sport, vin miercuri la Cluj-Napoca pentru a negocia cumpărarea U Cluj. Afacerea este bătută în cuie în proporție de 90%.

 

Negocierile cu cei doi oameni de afaceri au pornit în urmă cu aproape o lună, când președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a fost în Germania pentru a discuta cu un alt investitor interesat de construirea unei ferme la Recea Cristur. ”Uioreanu s-a întâlnit cu cei doi oameni de afaceri interesați de U Cluj, dar și cu cel care a intermediat aducerea lor la Cluj. După câteva săptămâni de discuții, inclusiv despre problema chiriei pe Cluj Arena, investitorii vin miercuri la Cluj-Napoca”, au declarat surse din cadrul U Cluj.

 

Cei doi oameni de afaceri vor ajunge miercuri la prânz la Cluj-napoca și se vor întâlni cu reprezentanții Consiliului Județean Cluj, cei ai Cluj Arena și cu Primăria Cluj-Napoca. 

 

Vor veni doi posibili cumparatori ai acțiunilor pe care le detine dl Mărginenan la Universitatea Cluj. Vorbim despre discuții avansate, fiind 90% șanse ca această afacere să se încheie. Vin să cunoască orașul și oficialitățile și ei speră ca atât Consiliul Județean Cluj, cât și Primăria Cluj-Napoca să fie alături de ei. Sunt doi potențiali cumpărători din Germania, care activează în domeniul sportului. Nu ceva magnați de fier vechi sau din construcții. Sunt din sfera sportului și cam atât.

 

Ei vor fi miercuri în Cluj. Au solicitat sa fie primiți de dl primar Emil Boc și de cei de la Consiliul Județean și speră să se înțeleagă și cu dl Mărginean asupra condițiilor de preluare a clubului. 90% ne-am înțeles, pentru că aceste demersuri le facem de o lună de zile, nu ieri s-au trezit să cumpere. Oamenii au studiat toate actele și datele prezentate de U Cluj, dar să sperăm că nu sunt multe datorii în spate. Documentele prezentate arată o datorie de 3 milioane de euro. Și suma de transfer s-a discutat și e cam cea cerută și anunțată de Florian Walter”, a spus sursa citată.

 

Cei doi investitori au afaceri în lumea sportului și dețin agentii sportive de impresariat și televiziuni de sport în Germania.

 

În privința jucătorilor, investitorii germani ar vrea să păstreze numai jucătorii care fac față noilor cerințe. ”Știm că jucătorii nu mai sunt plătiți din luna iulie. Fac minuni și așa în campionat. Au un număr nesperat de puncte. Vom face o evaluare și apoi vom stabili ce se va întâmpla, în funcție și de obiectivul pe care și-l vor propune noii acționari. Sunt convins că vor aspira la partea de sus a campionatului. Nu vine nimeni să cheltuie milioane de euro ca să stea la retrogradare”, a mai precizat sursa citată. 

 

Oamenii de afaceri speră să ”aibă tot concursul factorilor locali, pentru că fără ajutorul lor, nu cu bani, e mai greu. Conteaza sa nu-ți bage bețe în roate. Acești oameni, dacă vor lua echipa, nu vin pentru avantaje, nu vor contracte cu statul, dar nu vor nici sa li se bage bețe în roate. Să le trimită cineva controale sau să crească chiria la stadion”, a mai precizat cursa citată. 

 

Zilele trecute s-a mai anunțat că Florian Walter negociază cu Lutz Stache preluarea echipei, dar această pistă se pare că este moartă acum, acesta nefiind interesat nici măcar să vină la Cluj pentru a vedea stadionul și baza de antrenament.

Comentarii Facebook