Duminica 22 Decembrie

Dorinel Munteanu a vorbit despre problemele sale cu alcoolul

 

Dorinel Munteanu a vorbit, în premieră, despre problemele sale cu alcoolul și cum a reușit să scape de această patimă.

 

Problemele sale au fost ținute la secret până la la înmormântarea lui Digi Prodan, când colegii de la Națională au văzut: ”Da, ştiu cum arătam atunci, la înmormântarea lui Didi. Ajunsesem la 98 de kilograme de la 80, eram umflat la faţă, neîngrijit. Treceam printr-o perioadă foarte grea”.

 

Totul a început prin 2014, când au apărut primele semne că eu şi cu Simona vom divorţa. Am început să uit de mine, am intrat în nişte anturaje, mergeam des la vânătoare, acolo unde «repriza a treia» e cea mai importantă şi cea mai lungă. Era repriza în care începea petrecerea de după vânătoare. Iar eu am început să beau tot mai mult”, a declarat Munteanu, într-un interviu pentru GSP.ro.

 

Dorinel a divorțat de fosta sta soţie, Simona, cu care a fost căsătorit 27 de ani: ”Niciun divorţ nu este uşor. M-a afectat foarte mult. Aşa am ajuns să cad în patima băuturii. Toţi îmi spuneau că trebuie să mă opresc, chiar şi fiica mea, dar parcă nu auzeam pe nimeni”.

 

Dorinel a urmat un tratament și acum a revenit la vechea sa viaţă: ”Într-o zi am decis că nu mai vreau să duc acel gen de viaţă. Şi am luat-o pas cu pas, zi de zi. O perioadă mi-am propus să nu mai beau nimic până la prânz. Apoi să nu mai beau până la ora 15:00. Şi tot aşa, am tot împins autointerdicţia până când, după câteva luni, am ajuns să nu mai beau deloc. În tot acest timp am reînceput să fac sport, să merg la sală, la alergare, împreună cu soţia mea. Iar acum am ajuns iar la 80 de kilograme. Gândiţi-vă că aveam 77 când jucam fotbal! Iar viaţa mea a revenit la normal”, a adăugat fostul internaţional pentru sursa citată. 

Comentarii Facebook