Duminica 22 Decembrie

După Manea, încă un fotbalist din Superligă se plânge de CFR Cluj: „Nu am putut să-mi demonstrez valoarea”


Florin Ștefan (28 de ani) a fost unul dintre protagoniștii partidei de la Sfântu Gheorghe, Sepsi - Dinamo 1-1.

Fundașul stânga a deschis scorul în minutul 28, iar la final a spus că se simte bine că a revenit la echipa sa de suflet.

Legat de revenirea sa la Sepsi, Ștefan a spus că la celelalte cluburi nu s-a bucurat de încrederea antrenorilor și a dat exemplu experiența de la CFR Cluj.

„Aici îmi găsesc liniștea. Aici am încredere. La celelalte cluburi, nu am putut să-mi demonstrez valoarea. Cred că am făcut un pas greșit că am mers la CFR Cluj”.

Astfel, devine al doilea fotbalist din Superliga, după Cristi Manea, care-i acuză pe cei din Gruia.

„Nu mă interesează (n.r. - ce spun cei de la CFR că a semnat cu Rapid). Sunt supărat, normal că sunt supărat.

Pentru că nu am mai jucat în ultimele meciuri (n.r. - din sezonul trecut) și am pierdut și Campionatul European. Sunt mândru de băieți, mi-a părut rău  că au fost eliminați.

Normal (n.r. - că-și dorește să revină), orice jucător are asta în cap, voi da zi de zi și sper să mă întorc la națională.

Normal că mă așteptam (n.r. - ca cei de la CFR Cluj) să mă sprijine mai mult, dar așa e în România, când expiră contractul nu mai poți juca”, declara Manea, la începutul sezonului. 

Comentarii Facebook